Mazda3 Sedan 1.6 CD – DINAMICA (III)

Autor: Cosmin Iordache 24 mai 2009 Test in premiera

VEZI TOATE EPISOADELE DIN TESTUL CU MAZDA 3 SEDAN

Acolo unde se termină oraşul şi încep drumurile deschise, constaţi cu adevărat că te afli la volanul unui model etalon în materie de dinamică. Toate lucrurile care te puteau deranja în oraş (sau nu), adică suspensia tare şi direcţia bărbătească devin cele mai mari atu-uri. Acest model pur şi simplu îţi cere cât mai mulţi kilometri şi cât mai multe drumuri sinuoase, dar în schimb nu îţi cere în schimb mult combustibil şi cu un stil echilbrat (a se citi alert în mod raţional), poţi să parcurgi fiecare sută de kilometri cu o medie sub 5 litri.

Dup această incipientă incursiune în capitolul buget, să continuăm cu partea cu adevărat delicioasă: ţinuta de drum. Aşa cum spuneam anterior, moştenirea Focus se vede, este de bun augur pentru noua Mazda3 şi te face să cauţi drumurile cu cât mai multe viraje. Prin intermediul direcţiei (iar mă leg de asta) noul venit Mazda comunică atât de bine cu şoferul şi îi dă încredere, oferind cu acurateţe informaţii despre ce se întâmplă  cu roţile motrice. De asemenea suspensia independentă pe cele două punţi îi conferă un comportament ce frizează neutralitatea (nu o atinge, dar trebuie să îţi doreşti cu adevărat ca să simţi declanşarea subvirării). Cursa scurtă a schimbătorului, timoneria chirurgicală, şi ambreiajul care cuplează de jos sunt motive adiţionale pentru un şofat sportiv.

Vorbeam de încredere, un alt factor care cultivă această stare psihică a şoferului este dozarea frânelor. Şi fără o acomodare în prealabil, vei intui mereu cât şi când trebuie să apeşi pedala pentru a opri fără ezitări sau bruscări, totul petrecându-se într-o gradualitate deplină. La capitolul plusuri am mai putea trece izolarea fonică exemplară la viteze mici şi mediii, iar la capitolul minusuri putem trece izolarea fonică la viteze mari, înregistrat probabil la motorul 1.6. diesel.

Deîndată ce urci în plaja de turaţii în treapta a 5-a, serenitatea din habitaclul lasă locul multor zgomote, provenite în special de la motorul care îşi manifestă efortul în mod pronunţat.  Nici cauciucurile Toyo nu se lasă mai prejos şi ţin isonul propulsorului pe autostradă, dar recitalul lor se stârneşte la viteze în care în mod normal şi legal nu ai ce să cauţi. Începi să uiţi de asta şi de lentoarea cu care se ating vitezele mari, când vezi că escapda ta dincolo de limitele legale, nu lasă urme prea adânci în portofel, consumul situându-se în limita decenţei.

Una peste alta, noua Mazda3 Sedan are acel ceva care dă dependenţă, mai ales după ce te-ai întors dintr-un periplu montan, picantat cu multe curbe stânga dreapta. Totuşi dacă eşti o fire sportivă, pe lângă excelenta "garnitură " şasiu alege motorul de 2.2 litri diesel, servit cu 150 sau 185 CP şi te vei putea bucura pe deplin. Aşa, 1.6 pare un fel de substituent de soia la o masă cu carne, dar măcar este ieftin şi poţi mânca pe săturate cu bani puţini.

Despre bani vom vorbi mai multe în episodul următor.

 

VEZI TOATE EPISOADELE DIN TESTUL CU MAZDA 3 SEDAN

Generaţia precedentă de Mazda3 folosea aceeaşi platformă cu Ford Focus, având astfel reputaţia de maşină adresată celor care apreciază plăcerea de a conduce. Conştienţi de statutul de etalon al clasei, inginerii Mazda au aplicat prinicipiul "dacă nu este stricat, de ce să reparăm" şi astfel noua Mazda3 mizează în continuare pe aceeaşi moştenire tehnică. Totuşi, pentru a ţine pasul cu timpurile vechea platformă a fost "acordată" simţitor, rezultând un model mai ferm, dar şi mai confortabil.

Modelul de test a fost echipat cu propulsorul diesel de 1.6 litri, un motor de generaţie veche, ce dezvoltă 109 CP şi un cuplu de 240 Nm. Acest motor nu pune cu adevărat în valoare veleităţile sportive ale platformei Mazda3, dar are avantajul de a fi foarte economic şi satsifăcător, din punct de vedere al raportului cost/prestaţii. Cu un consum urban pe care îl apreciez între 7,2 şi 7,5 litri, realizat în condiţii de mers destul de hotărât şi cu o maşină de test cu doar trei sute de kilometri la bord, consider că această unitate common rail este o alegere foarte raţională pentru cei mai atenţi la portofel decât la reprize în forţă.

Care reprize, nu vă gândiţi că sunt anemice, ci sunt atinse un pic mai greu, fiind un motor pe care trebuie să îl turezi destul de tare pentru a da randament. Dovadă că atinge suta în 11 secunde, dar în actualele condiţii economice, eşti mai conştient la viteza cu care se scurg fondurile din cont, decât la cea cu care demarezi la semafor. Un alt aspect de luat în calcul este rafinamentul propulsorului, mai ales la relanti, ronţăitul dieselului nefiind foarte pronunţat şi implicit deranjant. În schimb, un adevărat sportiv economic, va fi propulsorul diesel de 2.2 litri, care în setarea de vârf atinge 185 CP şi care respectă cu adevărat blazonul sportiv Mazda3.

La capitolul comportament urban, masa mică de 1320 kg, printre cele mai suple din clasă, îi imprimă o ţinută zveltă. Direcţia mai grea, cu siguranţă nu va fi pe placul şoferilor de Golf sau Megane, dar personal mă declar un mare fan al acesteia şi un partizan al stilului de condus cu două mâini pe volan. Aceasta este în deplin consens şi cu setarea fermă a suspensiei, dar parcă trecerea peste şine de tramvai te face să te gândeşti că locul ei nu este în oraş, ci mai degrabă la dum lung, în special pe serpentine.

Aşa că să nu ne mai lungim şi să dezbatem capitolul extraurban.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide