Primul contact cu versiunea Chevrolet Cruze hatchback

Autor: Mihai Dascalescu 16 sept. 2011 Test in premiera

VEZI DATELE TEHNICE ALE LUI CHEVROLET CRUZE HATCHBACK

În cadrul scurtului test-drive din Croaţia, am avut la dispoziţie două motorizări pentru Chevrolet Cruze hatchback: propulsorul pe benzină de 1,8 litri şi 141 CP, respectiv dieselul de 2,0 litri şi 163 CP. Să începem cu primul.

Primul lucru care surprinde este faptul că motorul pe benzină este cuplat la o cutie de viteze cu numai 5 trepte. Asta în condiţiile în care cutiile cu 6 trepte sunt deja foarte răspândite în cazul motoarelor cu puteri de aproape 150 CP, iar valoarea de 176 Nm a cuplului motor maxim nu impresionează.

Motorizarea pe benzina de 1.8 litri si 141 CP ii confera lui Cruze hatcback performante medii

În practică, încă de la primele demaraje se observă faptul că urcarea în ture nu este prea rapidă, cuplul maxim atingându-se în zona 4.000 rpm. Dacă am fi avut 6 trepte, sunt sigur că motorul ar fi avut un răspuns ceva mai prompt – aşa, însă, pornirile viteziste sunt limitate de la început.

Cutia de viteze are rapoarte lungi, aşa încât această versiune de motorizare de 1,8 litri le e dedicată celor care nu sunt fani ai sporturilor cu motor. Într-un regim calm de conducere, Cruze hatchback 1.8 are un comportament civilizat, fără surprize, depăşirile sau urcarea rampelor necesitând de fiecare dată retrogradarea, motorul nefiind prea flexibil.

Chevrolet Cruze 1.8 are o cutie manuala cu doar 5 trepte si e pentru soferii mai calmi

Sincer, această motorizare nu te îmbie să dai bice maşinii şi impresia generală este că o parte din herghelia de 141 CP cam doarme la datorie. În privinţa consumului, într-un traseu de circa 100 km, în care am tras oarecum de maşină (dar în limite rezonabile, pentru a nu risca amenzi usturătoare de depăşire a vitezei), acesta a fost de circa 7,5 litri/100 km. Adică neimpresionant ca economicitate.

Trecând de pe acest benzinar pe motorul diesel de 2,0 litri şi 163 CP, lucrurile se schimbă radical. În primul rând, acest diesel se dovedeşte mult mai silenţios decât motorul pe benzină! Cu geamurile şi radio-ul închis, la 100 km/h, dieselul celor de la Chevrolet face o figură excelentă din punct de vedere acustic, iar lipsa vibraţiilor m-a dus cu gândul puţin la nişte nume grele, cu dieseluri sofisticate V6 şi V8.

Dieselul de 2.0 litri si 163 CP este foarte silentios pe Cruze hatchback

Apoi mi-a plăcut răspunsul motorului, care se dovedeşte foarte potent şi vivace, dar numai după ce treci de 2.000 rpm – chiar dacă, în teorie, cuplul maxim generos, de 360 Nm, se obţine de la 1.750 rpm. Un mare plus este reprezentat şi de cutia manuală cu 6 trepte, bine etajată şi care exploatează eficient puterea motorului (care îţi lasă cu adevărat impresia că are peste 150 CP).

În cazul lui Cruze hatchback 2.0 D, depăşirile se realizează foarte rapid şi eficient, treptele a 4-a şi a 5-a fiind suficient de suple, rareori fiind necesară retrogradarea la reprizele mai agresive. În acelaşi timp, frâna de motor ajută mult la coborârile accentuate, fără ca motorul să dea impresia de suprasolicitare.

Motorul diesel ii asigura lui Cruze hatchback un dinamism foarte bun

Motorul diesel pot spune că satisface mai bine decât m-am aşteptat nevoia de dinamism, dar există şi o limitare, care nu e cauzată de propulsor, ci de trenul de rulare: ESP-ul lucrează din greu pentru păstrarea aderenţei în cazul acceleraţiilor mai puternice, iar, la plecările de pe loc, nu e greu de sesizat fenomenul torque-steering.

Oricum, Cruze hatchback, la fel ca şi versiunea sedan, nu îşi propune să impună noi standarde în materie de ţinută de drum printre compacte, demonstrând pur şi simplu un caracter domestic, care privilegiază confortul. Chiar şi la limită, caracterul subvirator rămâne suficient de uşor de controlat, atâta doar că, în cazul dieselului, iconiţa ESP-ului va clipi destul de des.

Chevrolet Cruze hatchback are un comportament rutier corect, cu accent pe confort

În rest, direcţia şi frânele lui Chevrolet Cruze hatchback se încadrează în media clasei: volanul nu este foarte ferm, dar păstrează corect traiectoria, iar fadingul sistemului de frânare e normal. Timoneria cutiei manuale, în ambele cazuri, cu 5 şi 6 trepte, este corectă, fără a surprinde prin exactitate, dar nici nu pune probleme de agăţări sau îngreunare a manevrării.

În concluzie, Chevrolet Cruze hatchback se dovedeşte pur şi simplu o compactă corectă, care nu dezamăgeşte la nici un capitol, câtă vreme cel de la volan nu are pretenţii de hot-hatch. Motorul pe benzină de 1,8 litri nu impresionează prin nimic şi mă întreb dacă propulsorul inferior, de 1,6 litri şi 124 CP, nu e o alegere mai interesantă, câtă vreme nu eşti un şofer grăbit.

Chevrolet Cruze hatchback se dovedeste o compacta normala pe sosea, fara surprize

În schimb, dieselul de 2,0 litri şi 163 CP reprezintă o surpriză de proporţii pe Cruze hatchback, în primul rând datorită nivelului sonor extrem de scăzut, iar apoi graţie unui răspuns foarte bun. Doar consumul nu e chiar aşa de scăzut cum anunţă teoria: în loc de 4,4 litri/100 km în regim extraurban, pe un traseu de circa 100 km, dând bice maşinii, computerul de bord a indicat la final o valoare de 6,5 litri/100 km. Rezonabil raportat la comportamentul maşinii.

Iată şi preţurile lui Chevrolet Cruze hatchback

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide