Test cu gama europeana Infiniti.

Autor: Constantin Ciobanu 10 dec. 2008 Test in premiera

EX37
Un model cu mult sexappeale, poate uşor feminin dar potrivit şi pentru un bărbat, un fel de jucărie pe patru roţi. Extrem de simpatică caroseria şi în acelaşi timp extrem de compactă. Din imagini ai impresia că este vorba de un SUV, eronat este un crossover. Linia de coupe amplifică şi mai mult aerul mignion.

EX37 se poate lăuda cu un interior mult mai individualizat decât cel al celorlalte modele din gamă. Cu excepţia ceasurilor de bord şi a componentelor consolei centrale, în rest totul este altfel, altă atmosferă. Materialele sunt din nou la superlativ, însă am rămas uşor contrariat de duritatea panourilor de la interior.

Din punct de vedere tehnic nimic nou, acelaşi V6 de 3.700 cmc care dezvoltă aceiaşi 320 CP. Deşi maşina are aproape 1.900 kg, puterea îşi spune cuvântul… pentru un croosover cu aspiraţii de SUV. Concurenţa nu prea oferă atâţi cai pe nici un model. Tracţiunea integrală îşi aduce şi ea aportul la o ţinută de drum cât mai sigură, dar la limită împinge în faţă, maşina devine subviratorie.

De menţionat că versiunile S sunt echipate cu diferenţial spate cu alunecare limitată, lucru valabil pentru toate modelele din gamă. Reprize excelente, în schimb în cazul unui regim mai alert trebuie să aveţi grijă la faptul că electronica împiedică retrogradarea peste 4.000 rpm. Simpatică maşinuţa, în mod cert va da de gândit multor reprezentate ale sexului frumos de pe meleagurile autohtone.

FX37/ FX50S
Ceva care doreşte să atace un segment extrem de disputat pe piaţa mondială – SUV. Lideri se cunosc, Poate FX să ridice pretenţii? Da şi asta pentru că înglobează destul de bine valorile care definesc această clasă. Sportiv este, ţinută de drum bună are, tracţiune integrală… şi în acelaşi timp suficiente detalii pentru a aduna puncte la impresia artistică. Menţionez doar jantele de 21 inch venite în dotarea standard.

Cel echipat cu propulsor V6, impresionează plăcut, dar pentru senzaţii tari accesaţi V8 de 5.026 cmc care dezvoltă 390 CP la 6.500 rpm şi 500 Nm la 4.400 rpm. În cazul acceleraţiilor puternice ai impresia că ai în faţă un dragster care se sprijină pe jina spate pentru a nu se răsturna…
Urlă incredibil propulsorul, trebuie să stai bine cu inima pentru a nu claca la volan.

 

 

 

 

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...
Tags:



Comentarii
Inchide