Test cu noul Volkswagen Tiguan facelift

Am spus mereu că cel mai bun Touareg pentru cei care îşi petrec majoritatea timpului pe şosele şi în aglomeraţie este... Tiguan. La fel cum Q3 va fi cel mai bun Q7 din toamnă când va fi disponibil în România. Sau cum X1 este cel mai bun X5 pe care poţi să ţi-l cumperi dacă vrei un SUV BMW.

Test cu noul Volkswagen Tiguan facelift Test cu noul Volkswagen Tiguan facelift

Cum poţi să transformi ceva bun în ceva şi mai bun? Îl rafinezi. Adică, îi schimbi înfăţişarea pentru a nu mai arăta învechit şi îl garniseşti cu cele mai bune dotări pe care le găseşti prin companie.
Noul Tiguan arată acum aşa cum ar fi trebuit să arate de la început. Chiar aş putea spune că acest facelift depăşeşte toate aşteptările pe care ţi le faci când vezi fotografiile cu maşina. Noua parte frontală şi stopurile redesenate îl aduc pe Tiguan la zi într-o gamă complet nouă. Practic, doar Passat CC rămâne acum nemodificat şi fidel formelor rotunde ale generaţiilor VW de acum câţiva ani.

Noile blocuri optice ale lui Tiguan plus grila mai impozantă ca niciodată îl transformă serios pe acesta. Maşina arată acum mult mai bine iar modificările dau impresia că dimensiunile au crescut. Nu este aşa, Tiguan doar arată mai mare acum. Reţineţi totuşi că există diferenţe între cele două versiuni de caroserie disponibile (diferă spoilerul faţă), on-road şi off-road. Versiunile echipate pentru off-road au lungimea de 4.433 mm faţă de cei 4.426 mm ai versiunilor on-road.

La interior schimbările stilistice sunt vizibile în special în partea inferioară a bordului şi la nivel de materiale. Finisarea rămâne ireproşabilă ca şi ergonomia comenzilor. Atenţie însă, acest lucru nu înseamnă că acum Tiguan este la fel de luxos ca un Touareg. Nu. Rămâne o distanţă mare între cele două modele la acest capitol.

Asta deoarece Volkswagen a plusat pentru Tiguan la capitolul dotări. Într-un segment în care bătălia este mai aprigă ca niciodată, dotările exclusiviste pot face difierenţa pentru acel segment de client care caută versiunile de top ale acestor modele. Tiguan a primit după facelift sisteme ca Dynamic Light Assist - asistenţă electronica pentru faruri, DCC - amortizoare controlate electronic, Fatigue Detection - sistem de detecţie al oboselii, similar cu sistemul lui Mercedes-Benz, Traffic Sign recognition - recunoaşterea semnelor de circulaţie şi Lane Assist - păstrează banda automat dacă şoferul pierde direcţia.

La toate aceste sisteme noi se adaugă dotările opţionale ale primei generaţii iar pachetul rezultat este o maşină care nu poate fi egalată din punct de vedere al echipării. Tiguan are dotări exclusive pentru segmentul său iar acest lucru cântăreşte greu pentru cifrele de vânzări. De exemplu, doar Tiguan este capabil să se parcheze singur, iar această dotare poate convinge un şofer cu probleme la acest capitol dificil, parcările.

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.