Test în premieră cu noul smart fortwo facelift

Cu peste un million de unităţi vândute în întreaga lume din 1998 şi până în prezent, smart fortwo a devenit o maşină cult a cărei istorie de fapt abia începe. Am fost în Germania pentru a conduce fortwo facelift, o îmbunătăţire serioasă a celei mai populare maşini de oraş de pe Planetă.

Test în premieră cu noul smart fortwo facelift Test în premieră cu noul smart fortwo facelift

Dacă pot găsi persoane care să cheltuiască 36.000 de euro pentru un super Tailor Made, nu cred că se vor înghesui foarte mulţi clienţi la acest Ultimate 112. Deşi s-ar putea să mă înşel pentru că momentan există 1.000 de persoane care plătesc în Germania câte 700 de euro pentru patru ani, în scopul de a conduce primul smart electric din istorie.

Da, primele smart-uri electrice au ajuns la diverse companii sau clienţi care le-au închiriat cu câte 700 de euro pe lună, sumă care trebuie plătită timp de 48 de luni. În această sumă primeşti dreptul de a utiliza maşina şi orice întreţinere sau reparaţie a maşinii este inclusă în aceşti bani. Datorită succesului uriaş al programului smart electric, Mercedes-Benz a decis mărirea numărului de unităţi la 1.500. Din păcate, momentan România nu este pe lista ţărilor care pot face un astfel de leasing pentru smart electric dar în doi ani maşina va fi disponibilă în showroom-uri pentru comercializare.

Un plin de baterii costă în Germania aproximativ trei euro, adică autonomia de 135 km promisă de smart costă, repet, în Germania, aproximativ 12 lei. Costul este fantastic şi dacă autonomia va fi cea promisă şi preţul de achiziţie al maşinii nu va fi cumplit de scump smart-ul electric va deveni maşina genială pentru oraş. Oficialii smart susţin că la o sesiune de teste de pe Coasta de Azur au existat jurnalişti care au rulat chiar şi peste 150 km cu un plin de baterii. Asta este o veste bună, pentru că probabil că autonomia de 135 km anunţată oficial este veritabilă.

Bateriile se încarcă de la 20% la 80% în trei ore jumătate iar o încărcare completă durează opt ore şi se poate face de la orice priză. În cai putere, puterea motorului electric este de 41 CP iar cuplul are o valoare foarte bună de 120 Nm. Astfel, 0 - 60 km/h sunt atinşi în 6,5 secunde. Special pentru modelul electric, aplicaţia pentru iPhone se numeşte electric drive app şi va afişa pe ecranul telefonului informaţii ca: statusul maşinii - dacă este pornită sau oprită, autonomia actuală a bateriilor, nivelul de încărcare, dacă maşina este pusă la încărcat, precum şi cele mai apropiate staţii de încărcare publice.

Nu ştiu când vom vedea primele staţii de încărcare electrică a maşinilor prin oraşele din România dar sper ca autorităţile să se trezească pentru că acesta este viitorul. Poluare zero şi costuri de exploatare extrem de mici. Personal, eu parcurg cu smart-ul fortwo aproximativ 400 km lunar, doar în oraş, cu un cost de 150 de lei. Dacă maşina ar fi electrică şi preţul energiei ar fi cel din Germania, cu aceeaşi sumă aş parcurge uşor 1.500 km. Asta înseamnă că aş circula minim trei luni cu banii cu care rulez acum doar o lună. Plus că în aceşti kilometri nu aş polua deloc aerul din România.

fortwo electric este una din cele mai plăcute maşini din lume de condus. Ideea de maşină electrică este genială iar un smart electric chiar este maşina perfectă pentru oraş. Momentan maşina se află totuşi în teste, chiar dacă ele sunt folosite de persoane fizice sau companii. Dar chiar şi aşa, funcţionează ireproşabil. Motorul scoate doar un mic zumzăit, pe care eu totuşi l-aş accentua pentru că dacă rulezi cu 40 km/h pe nişte străduţe prin spatele blocului şi accelerezi uşor, nu se aude nimic şi deci nimeni nu te va auzi că te apropii. Sincer cred că aceasta este singura problemă a lui smart fortwo electric - are nevoie de mai mult zgomot la rulare pentru a se face auzit în spaţiile foarte liniştite.

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.