Test în premieră: La volanul noului BMW 320d – cochetând cu perfecţiunea

Autor: Constantin Ciobanu 15 feb. 2012 Test in premiera

Din punct de vedere tehnic avem de bifat ceva premiere la noua generaţie. În primul rând propulsoarele sunt TwinPower Turbo, aşadar 320d-ul nostru oferea 184 CP la 4.000 rpm şi un cuplu motor de 380 Nm disponibil între 1.750 şi 2.750 rpm. Cine optează pentru o cutie automată va primi 8 trepte, câte aveam şi noi pe modelul primit la test. O altă premieră pe noua generaţie este selectorul Driving Experience Control. Şoferul poate selecta patru moduri de rulare – Eco Pro, Comfort, Sport şi Sport Plus. Astfel şoferul, în funcţie de programul ales, se poate bucura de un alt răspuns al pedalei de acceleraţie, al propulsorului, direcţiei şi gradul de libertate oferit de DSC – Dynamic Stability Control.

În cazul în care modelul este echipat cu Servotronic, Dynamic Damper Control şi cutie automată, selectarea unui program din Driving Experience Control conduce la modificarea parametrilor şi acestor sisteme. Până aici noul Seria 3 pare a urma calea deschisă de ultimile modele BMW, cât mai multă tehnologie la bord, dar oare au avut grijă bavarezii să conserve caracterul mărcii? Pe undeva un semn de întrebare firesc în condiţiile în care noua Serie 5 a mai pierdut ceva din rigoarea specifică mărcii. Se pare că acest murmur general a ajuns la urechile inginerilor de la BMW. În condiţiile în care acest text îl pot rescrie doar cu numele sistemelor de la bordul noii generaţii, cu atât mai mare este perplexitatea când descoperi cât de viu este modelul, cât de plăcut este de condus, cum a recâştigat acea masculinitate care s-a evaporat uşor la ultimile modele.

Noul BMW Seria 3 este un model care te îmbie la a căuta destinaţii, vrei să fii la volan, să conduci. În primul rând trebuie să plecăm la drum în a analiza ţinuta de drum de la două detalii esenţiale. În primul rând modelul este mai uşor cu 40 kg în condiţiile în care a crescut în dimensiuni, iar repartiţia maselor este de 50:50. Am rulat cu noua generaţie în cam toate condiţiile, de la asfalt uscat până la drum acoperit cu zăpadă de 10 cm şi chiar ghiaţă pe alocuri – gheaţă evident pe străzile care nu se bucură de statutul de bulevard în Bucureşti. În primul rând setările sistemului Driving Experience Control schimbă vizibil atitudinea maşinii de la un program la altul. Nu ştiu cât au lucrat cei de la BMW la calibrarea sistemului DSC, dar este cel mai bine setat din câte am întâlnit. Nu cenzurează, este un fel de copilot care te ajută discret din spate. Fascinează eficienţa prin care este pusă puterea jos, indiferent de gradul de aderenţă. Chiar şi în cazul în care DSC-ul este decuplat. Direcţia este precisă, plăcută şi din punct de vedere al gradului de asistare. Poate vor fi voci care să acuze o oarecare lipsă de feedback din partea acesteia, nu am resimţit acest minus, nu a fost moment să nu ştiu ce fac roţile punţii faţă.

Propulsorul a păstrat ceva din caracterul agregatelor diesel de la vechea generaţie cel puţin la capitolul audio, nu mai este la fel de zgomotos, dar este prezent în habitaclu. De asemenea s-a atenuat extrem de mult sunetul care ajunge în habitaclu de la trenul de rulare, el este în continuare prezent, dar mai mult cu rol de feedback asupra calităţii suprafeţei de rulare. Suspensia pune accentul pe sportivitate dar fără a compromite comfortul, aş spune 65% sport şi 35% comfort. Cutia automată cu 8 trepte face o echipă senzaţională cu propulsorul. Acest mariaj este vinovat şi de un consum de 3,5 – 3,7 litri la 100 km/h şi 5,6 – 5,8 litri la 130 km/h. Ţinuta de drum este neutră, chiar şi în cazul unei suprafeţe de rulare cu aderenţă scăzută. Iar dacă eşti curios şi cauţi supravirarea la bordul noii Serii 3, ei bine o găseşti instantaneu. Este una progresivă, extrem de plăcută şi uşor de controlat.

Orice model nou de la cei trei monştri sacri ai industriei auto, cei trei din Germania – Mercedes, Audi şi BMW este prilej pentru a mai începe o pagină în cartea de istorie a automobilului. Aşadar o nouă generaţie BMW Seria 3, un motiv întemeiat pentru a consuma muuuuultă cerneală. Noi l-am aşteptat pe junele bavarez în România, şi cum a sosit, i-am pus numere şi la drum.

Vorbim despre a şasea generaţie a Serie 3, un model care a debutat în gama constructorului german în 1975. În cazul ultimelor trei generaţii, adică după E36, fiecare noul model a fost întâmpinat cu ceva scepticism vis-a-vis de design. Dar succesul acestui model, indiferent de generaţie, îmi spune că în final designul este o chestie de obişnuinţă, sau poate ataşamentul clientului sau fanului de un model care a confirmat şi rezerva în faţa noului care nu a confirmat încă.

Evident că noua generaţie a generat destule controverse din punct de vedere al designului. Dacă de la E36, trecând prin E46 şi ajungând la E90 din punct de vedere al designului putem vorbi de o evoluţie, noul model marchează o revoluţie. Seria 3 rămăsese singurul model din portofoliul constructorului german care mai aducea aminte vag de anii 90… 2000. Iar în tot acest timp imaginea de marcă din perspectiva designului a evoluat semnificativ.

Din punctul meu de vedere noul BMW Seria 3 nu este un model de care să te îndrăgosteşti la prima vedere. Sunt unghiuri din care maşina arată bine, sunt altele din care îţi cam vine să „dai pagina”, dar caroseria oferă suficiente detalii care intrigă. Pentru a nu fi acuzat de subiectivism exagerat voi relata prima reacţie a băieţilor de la spălătoria auto unde am spălat prima dată maşina… ” interior – exterior la cincearu asta nou şefu?” Iar în trafic, cu excepţia câtorva cunoscători, modelul a trecut relativ neobservat.

Personal apreciez discreţia unui model, dar aici vorbim despre o „discreţie” pe care audienţa o generează poate din confuzie. Lucru care nu este greu de realizat în condiţiile în care noul model a crescut în dimensiuni, vorbim despre un ecartament faţă mai mare cu 37 mm, iar cel spate mai mare cu 47 mm. Lungimea a crescut cu 93 mm, iar ampatamentul cu 50 mm.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide