Test în premieră Mercedes-Benz R 350 CDI 4matic

Autor: Andrei Nan 16 mai 2011 Test in premiera

Şi totuşi sunt de acord că mulţi cu familii mari vor prefera un
M-Klasse pentru că li se pare că acesta arată mai bine. Dar Clasa R
are ceva special, doar al lui. Pentru 2.108 euro adăugaţi la preţul
standard al versiunii pe care o doriţi veţi primi minunata
suspensie pneumatică AIRMATIC. 2.108 euro sunt diferenţa dintre o
maşină de familie minunată şi o maşină de familie minunată care
poate rula ca un covor fermecat.

Împreună cu suspensia AIRMATIC vin şi amortizoarele controale
electronic care permit setarea manuală a modului de funcţionare a
suspensiei – Comfort, Normal şi Sport. Diferenţa dintre Comfort şi
Sport este absolut uriaşă şi va fi resimţită la câteva secunde după
apăsarea butonului. Sunt sigur că cei mai mulţi posesori de R cu
suspensie pneumatică nici nu vor vrea să audă de modul Sport pentru
că modul confortabil este pur şi simplu divin în lumea SUV-urilor.
Adică a monovolumelor. Am vrut să spun a break-urilor. În fine, în
lumea maşinilor de familie speciale.

Chiar dacă nu a primit transmisia îmbunătăţită 7G-TRONIC PLUS,
Clasa R este purtătoare a noului motor diesel 350 CDI, cu 265 CP şi
620 Nm cuplu maxim. Astfel, la patru ani după finalul carierei
pentru 63 AMG, R are un motor cu un cuplu aproape identic cu al
acestuia – cu doar 10 Nm mai mic. Nu putem compara performanţele de
acceleraţie şi reprize între 350 CDI şi AMG însă acest R este
momentan una din cele mai puternice maşini de familie sau SUV cu
motor V6 diesel din lume.

350 CDI este disponibil în România exclusiv cu tracţiune
integrală 4matic, cine vrea un R cu tracţiune spate trebuie să
opteze pentru un 300 sau un 300 CDI pentru că doar ele sunt
disponibile cu propulsie. CDI-ul de top este capabil să atingă 100
km/h cu start de pe loc în 7,6 secunde iar viteza maximă este de
235 km/h. Acestea sunt valori foarte bune pentru masa proprie de
2.250 kg a maşinii. Transmisia automată 7G-TRONIC nu este nici în R
350 CDI cea mai rapidă transmisie din lume doar funcţionează extrem
de lin şi eficient din punctul de vedere al consumului de
combustibil. Acesta este anunţat la o medie de 8,5 dar din păcate
în primii 2.000 km pe care i-am parcurs cu maşina nu am reuşit să o
ating. Reală este o medie de 9,5 pe care o poate atinge orice şofer
care conduce economic.

Condusul economic împreună cu suspensia pneumatică fac din R 350
CDI 4matic o experienţă absolut fascinantă. Această maşină este,
după cum am mai spus, un covor fermecat. Denivelările mici şi medii
nu se resimt deloc în habitaclu iar cele mari sunt filtrate foarte
bine de maşină chiar dacă aceasta este echipată cu jantele de 20 de
inch. Ţinuta de drum foarte confortabilă şi silenţioasă este
absolut remarcabilă şi reprezintă idealul pentru o maşină de
familie premium.

Dinamic, modul Sport este suficient de bine setat pentru a ţine
în frâu o inerţie uriaşă a unei maşini uriaşe. Puteţi să vă
distraţi şi cu padelele din spatele volanului pe drumurile virajate
iar sistemele electronice de asistenţă şi 4matic vor avea grijă ca
ţinuta de drum să fie neutră la viteze destul de ridicate. Inerţia
maşinii este însă foarte mare şi pare penibil să scârţâi roţile
unei maşini de familie atât de mari pe primele viraje pe care le
găseşti.

O maşină precum Clasa R trebuie doar să fie puternică pentru
depăşiri, suficient de stabilă pentru a ieşi, teoretic, fără
ajutorul electronicii dintr-o situaţie limită ipotetică şi trebuie
să poată face călătoria foarte confortabilă pentru pasageri. R 350
CDI 4matic îndeplineşte aceste cerinţe şi mai mult decât atât – el
chiar pluteşte ca un S-Klasse.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide