Anduranta Ford Mondeo

Autor: Adrian Mihălţianu acum 11 ani Teste anduranta

O
testezi şi pe drumuri virajate, şi pe autostrăzi, şi pe autobahn,
fără a avea limită de viteză. În plus, ai ocazia de a petrece
suficient de mult timp în maşină pentru a-i descoperi toate
defectele şi calităţile.

Pentru drumul către Salonul Auto de la Frankfurt de anul acesta, am
ales, ca şi pentru Geneva, să mergem tot cu Mondeo. Motivele au
fost simple – motor suficient de mare şi elastic pentru a rula cu
200 km/h fără probleme prin Germania, portbagaj încăpător pentru
toate bagajele posibile şi, nu în ultimul rând, scaunele.

La prima vedere, ai tendinţa să ignori confortul oferit de scaunele
unei maşini, deoarece nu ai ocazia să stai în ele un timp prea
îndelungat. Dar la Mondeo am ajuns să le apreciez foarte mult. La
fel cum mi-a plăcut senzaţia oferită de finisajele din piele de pe
portiere şi spaţiul disponibil pentru pasagerul din drepta.

Pot spune acelaşi lucru şi despre spaţiile de depozitare.
Indiferent de locul unde stai în maşină, întotdeauna ai unde să-ţi
pui o sticlă de apă, sau câteva batoane de ciocolată şi, desigur,
telefoanele mobile – pentru care există un spaţiu special amenajat
la baza consolei, care dispune şi de o suprafaţă cauciucată, pentru
ca acestea să nu alunece.

Dacă am fi efectuat un test normal, de maximum 1.000 km, cu
siguranţă nu am fi ajuns să apreciem aceste „detalii”, dar după
patru zile de stat în maşină problema s-a pus cu totul
altfel.
În cei aproape 3.800 km, dintre care 1.200 prin România, Mondeo a
consumat în medie 6,8 litri/ 100 km, adică în total 260 de litri de
motorină, sau aproape patru rezervoare pline – puţin, dacă ne
gândim că totuşi este o maşină cu o greutate de peste 1,6 tone, la
care s-au adăugat încă 400 kg – reprezentând motorina, pasagerii
plus bagajele.

Ca şi atunci când am mers la Geneva, printre cele mai apreciate
dotări ale lui Mondeo a fost tempomatul sau cruise-controlul. Toate
comenzile acestuia sunt amplasate pe volan şi au butoane mari, care
le poţi acţiona fără să te uiţi la ele.

La concurenţă, spre exemplu, fie ai o manetă în spatele volanului
care concentrează atât de multe comenzi, încât ai nevoie de manual
numai pentru a porni tempomatul, fie sunt palsate în două locuri –
pe volan şi pe consola dintre scaune.


O dotare foarte importantă la un drum de 4 zile o reprezintă şi
CD-changerul cu şase CD-uri şi suport MP3. Un singur CD cu câteva
sute de melodii pare suficient. Nu este. Abia şase CD-uri sunt. Mai
ales după 12 ore de condus sau de at în maşină.

Acum, Mondeo a depăşit pragul celor 17.000 km, dintre care aproape
8.000 km au reprezentat numai călătoriile la Frankfurt şi Geneva.
După ce i-am efectuat revizia de 15.000 km în august, motorul s-a
simţit dintr-o dată mai puternic. Urcă mai uşor în ture şi este mai
agil. În plus, consumul este unul mai mult decât rezonabil.

Cu toate că valoarea de 6,8 litri/100 km pare relativ mare, trebuie
luat în calcul traficul din România, plus autostrăzile din
Germania. Spre exemplu, consumul mediu pe autobahn la 200 km/h oră
este de 15,6 litri/ 100 km. Pe de altă parte, în România trebuie să
faci foarte multe depăşiri, cu accelerări bruşte, care automat duc
la creşterea consumului.

Citește și...


Comentarii
Inchide