Anduranta Hyundai i20

De ce se spune că maşina este cea mai proastă investiţie? Pentru că nu e nici măcar o investiţie. Este o cheltuială. Unii vor spune că bagi bani şi câştigi timp şi spaţiu, însă aceste coordonate nu sunt unităţi palpabile, sunt relative de când există fizica.

Anduranta Hyundai i20 Anduranta Hyundai i20

De obicei, bagi bani într-un business pentru a câştiga de 2-3 ori mai mult. În final, te alegi cu vacanţe, case şi gadget-uri. Într-o maşină bagi însă bani când o cumperi, când mergi cu ea, când stă în parcare şi când ajungi în service.

Ştiţi vorba aceea, rău cu ea, dar mai rău fără ea. Eu nu sunt unul care consideră maşina o cheltuială, câtă vreme Hyundai i20 nu-mi cere prea multe. De la un consum absolut corect, până la revizii care se pot compara cu preţurile de la Dacia.

Unde mai punem că plec din start cu avantaj de 7 ani garanţie sau 150.000 de km. Într-un comparativ pe care l-am făcut în emisiunea ProMotor, i20 a câştigat o luptă la "sânge" cu Mazda 2. Un capitol la care s-a detaşat fără dubii a fost cel al preţului de achiziţie, incomparabil mai mic. 1.500 de euro diferenţă în favoarea mărcii coreene între un i20 1.4 100CP GLS Style şi Mazda2 TE Plus cu 86 de cai.
Am mai vorbit în emisiune despre suspensii, sistem de sunet, antifonare şi interior, toate mai solide şi mai atractive decât într-un 2-ar japonez.

Să revenim însă la costurile de întreţinere ale lui i20. În afară de consumul de 9 litri/100 km pe intervalul orar 8:00-9:00 (mai rău de-atât nu se poate), i20 este ieftin şi la revizii.
A trecut prima, la 8.500 de km, cu 1.000 peste cei specificaţi în carte, şi am scăpat ieftin. Mă rog, eu am scapat de tot, fiindcă am maşina în anduranţă, dar mă pun în locul unui client de i20 şi-mi dau seama că i-ar rămâne bani de un concediu exotic după prima revizie.

Astfel, s-au înlocuit filtrele de ulei şi de motor, s-a adăuat ulei Mobil 1 10W40… şi atât! Doar atât! Plus revizia electrică şi cea mecanică, în urma cărora nu s-a constatat vreo defecţiune.
Cost piese plus manoperă - 190 de lei. Adică aproape 50 de euro. Să ne gândim la o exploatare de 12.000 de km/ an. Înseamnă că prinzi prima revizie în anul I d.C. şi costul se împarte la 12 luni. 16 lei pe lună te costă întreţinerea unui Hyundai i20.

Să adaugam şi alte cheltuieli: lichid pentru spălarea parbrizului înca 10 lei, benzină pentru 1.000 de km lunari (la 6,5 l/100 km consum mediu) înca 286 de lei şi două spălări interior-exterior - 60 de lei (bacşis inclus).
În final, o sumă de aproximativ 370 de lei pentru folosirea unui i20 complet într-o luna de zile. 90 de euro.
Poate că sună mult, dar numai pentru că nu aţi făcut niciodată un asemenea calcul. Şi poate că doar Logan-ul iese mai bine, calculat în acest mod. Însă să compari în momentul de faţă un Hyundai cu o Dacie… este cum ai compara un Hyundai cu un Bentley.

Primeşti în schimb o doza importantă de căluţi putere, un regim de şofat între foarte confortabil şi pe alocuri sportiv, loc suficient şi garanţia unei fiabilităţi şi evoluţii confirmate de ani buni încoace. Şi am auzit p'afară ca ix35 (noul Tucson) pune la pământ tot ce e in segmentul lui. Producători auto din toate colţurile, feriţi-vă de Hyundai!

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.