Dodge Nitro – voiaj Geneva

Autor: Constantin Ciobanu acum 12 ani Teste anduranta

Pe drumuri virajate, Nitro nu se prea află în elementul lui, tracţiunea spate şi ruliul caroseriei fiind pe alocuri contraceptive puternice la adresa unui stil de condus ceva mai dinamic. Penalizează şi cutia automată lentă, care mai are cînd şi cînd tendinţa de a retrograda cîte o treaptă pe viraje, iar atunci cînd te trezeşti cu 400 Nm îngrămădiţi pe puntea spate şi cu un carosabil ud sub roţi, nivelul adrenalinei creşte. Nitro nu este încîntat nici să schimbe benzile prea brusc, iar dacă adăugăm la asta o eventuală acceleraţie mai viguroasă asociată cu o aderenţă scăzută, combinaţia poate conduce relativ uşor la scăparea maşinii de sub control.

Dar nu a fost cazul unor astfel de manevre decît rareori şi doar pe tărîmurile natale, unde mai ai de evitat o căruţă apărută pe carosabil de nicăieri sau mai cine ştie ce talentat posesor de 1.4 MPI.
Imediat ce am ajuns în Ungaria, am înţeles rolul cruise controlului şi al opţiunii de a accelera sau a reduce viteza de la o mică manetă. Nu putem spune că mai era vorba de condus aici, dar după 500-600 km la volan, gradul de oboseală era egal cu cel pe care l-am fi resimţit în ţară după 150 km. În tot acest timp, consumul mediu scădea, iar pe parcursul călătoriei de 4.200 km, valoarea lui avea să fie singurul challenge al deplasării. Pentru că în rest Nitro cerea doar carburant şi ceva voie bună la bord, de ultima sarcină achitîndu-se onorabil juniorul echipei, Alexandru Banu.

Am descoperit că Nitro este o raritate în Europa şi atrage extrem de multe priviri chiar şi de la partenerii de trafic. Oricum, noi am zărit mai puţine modele în Europa decît poţi întîlni într-o zi în Bucureşti.
Am descoperit că datele furnizate de producător nu erau eronate, am ajuns la 9,4 litri consum mediu în prima zi a Salonului de la Geneva, pentru ca pe drumul de întoarcere să atingem şi 9 litri la 100 km, moment în care ne-am gîndit că poate am avea o şansă să ne angajăm piloţi de teste la Dodge.

O problemă am avut-o cu găzduierea bagajelor extra “cîştigate” la Salon şi a micilor cumpărături efectuate pe drum. În mod cert, un echipaj de poliţie german sau elveţian ne-ar fi taxat pentru porbagajul ticsit. Nitro este o maşină gîndită pentru explorarea spaţiilor vaste, un camarad de încredere la drum lung. Nu merită torturat în spaţiul urban.

Înainte de a pleca la Geneva, am făcut un recensămînt al maşinilor din parcarea ProMotor şi ne-am oprit la Nitro. Era singurul care se califica pentru a face faţă unui astfel de voiaj. Are sub capotă un propulsor diesel care se pretează la un rulaj economic, este echipat cu cutie automată şi cruise control – opţiuni de preferat în cazul rulării cale de mii de kilometri în regim de autostradă – şi mai dispune de sistem de navigaţie pentru Europa, hard-disk de 10 GB pentru stocarea informaţiilor şi DVD player cu ecran generos pentru locurile din spate. A fost mai mult o călătorie de vacanţă, decît un drum în interes de serviciu.

Primul semn de întrebare a apărut în momentul în care ne-am adunat şi am remarcat cîte bagaje avem. Unde să încapă toate, cînd portbagajul lui Nitro pare mare doar la exterior, dar cînd ridici hayonul realitatea e alta? Spaţiu pentru bagaje cît să satisfacă o familie există, dar pentru trei redactori şi un fotograf nu prea. Ne-am pus în practică vagile cunoştinţe de LEGO din copilărie şi am reuşit să îngrămădim acolo totul, în condiţiile în care mai puteam utiliza doar oglinda retrovizoare internă.

Contact şi spre Geneva! Puţin îngrijoraţi am fost de consumul mediu afişat de computerul de bord, cam 16-17 litri/100 km. Ce-i drept, această valoare fusese dobîndintă în traficul urban, aşa că speram să ajungem, la drum lung, la cifre mai apropiate de cele furnizate de constructor, şi anume 9,4 litri în mediu extraurban. Speranţele de economisire a carburantului se legau de drumurile din afara României, pentru că în labirintul autohton nu puteam aspira la mai bine.

La bordul lui Nitro nu am prea avut motive de angoasă. Spaţiu există din belşug atît pentru locurile din faţă, cît şi pentru cele din spate. Poate surprinde acest lucru, pe care îl descoperi doar la drum lung. Am penaliza doar spătarul banchetei spate, prea drept, şi lipsa unei cotiere centrale. Spătarul banchetei putea fi înclinat, dar în acest caz ar fi trebuit să mai renunţăm la bagaje. Sistemul audio este extraordinar, de o fidelitate incredibilă. Un alt atu al modelului american este confortul general în timpul rulării pe distanţe lungi. Extrem de silenţios şi mai ales cu un zgomot aerodinamic aproape de zero, chiar am avut de înfruntat pe traseu nişte sectoare cu vînt extrem de puternic.

Citește și...
Tags:


Comentarii
Inchide