Opel Astra

Opel Astra

Autor: Alexandru Banu acum 13 ani Teste anduranta

Pe anumite porţiuni cu gropi, suspensiile au atenuat cumsecade (un pic zgomotos) şocurile pe care le-am fi resimţit în alte maşini din clasa ei. Trecînd frontiera ca pe bulevard (în sfîrşit!), ne-am înfipt cu vînă în autostrada spre capitala maghiară.

În fine, restricţionaţi de consum la 110 km/h, am parcurs două ore extrem de plictisitoare pînă şi pentru Astra, ale cărei ştergătoare îşi intrau intermitent în program din pricina unei pelicule de apă azvîrlite pe parbriz de maşinile din faţă. Din nou probleme cu manetele extrasimplificate. Este un chin teribil să înţelegi poziţiile, multiplicate, pe deasupra, de prezenţa ştergătorului lunetei.

În tot acest răstimp, pasagerii care-mi ţineau mai mult sau mai puţin de urît s-au delectat cu ceardaşuri recepţionate ideal de la posturile de radio şi au învăţat semnificaţiile multitudinii de butoane de pe consola centrală. Mulţumiţi de calitatea materialelor şi de reglarea scaunelor, mai toţi au adormit, iar eu m-am trezit într-o Budapestă plină de bulevarde cu sensuri unice şi semafoare sincronizate, un oraş în care se circulă incomparabil mai bine decît în Bucureşti.

Cu mici probleme cauzate de montanţii aşezaţi în ciuda cîmpului vizual, am reuşit să şi ajungem la destinaţie, părăsind în cele din urmă habitaclul luminat portocaliu pal – o culoare odihnitoare, mai ales în cazul ceasurilor de bord.

Apropo… v-am rămas datori cu detalii despre portbagaj. Chiar dacă l-am scutit pe porcul Ghiţă de un transport pe ultimul drum cu un “dric” emancipat, am putut testa capacitatea compartimentului pentru bagaje înghesuind în el patru valize pline-ochi.

Ignorînd asperităţile care au însoţit adesea istoriile celor două popoare învecinate, am consfinţit că nici Astrei şi nici nouă nu ne-ar fi de prisos să trecem dintr-un an într-altul unind un mal al Dunării de celălalt. Ne-am făcut că nu vedem avertismentul “Drum alunecos!” afişat pe display, am pornit instalaţia de dezaburire şi în mai puţin de un minut am demarat dintr-o parcare bucureşteană spre Budapesta.

În drum spre Nădlac, am cooperat în bune condiţii cu o maşină al cărei comportament extraurban ne fusese străin pînă la acea dată. În afara contorului de kilometri pînă la pompa de alimentare, care ne alarma îngrozitor de îndată ce depăşeam viteza de 110 km/h, am călătorit şnur pe A1.

Să ţinem însă cont că fiica redacţiei a împlinit de-abia la întoarcere 4.000 km, o cifră la care contracandidaţii săi încă sînt dependenţi de doze exagerate de carburant. Pe cînd noi, la finalul excursiei noastre, am constatat, paradoxal, un consum mediu îmbucurător atît pentru curtezanii Astrei, cît şi pentru veniturile noastre: 6,8 litri/100 km.

Pe asfaltul arid al sfîrşitului de decembrie, gumele de iarnă au depus un efort suplimentar la acţionarea frînei de urgenţă, solicitată din greu pe porţiunea Deva-Arad, unde linia continuă a instigat (şoferii de pe contrasens, desigur) la depăşiri sinucigaşe. Norocul nostru că Astra şi-a redresat de fiecare dată ţinuta de drum după un mic balans al părţii posterioare.

Pe lîngă neliniştea inerentă în astfel de situaţii, ne mai deranja şi faptul că, de fiecare dată, urcam cu greu viteza la cea de croazieră, chiar dacă apăsam pedala de acceleraţie pînă la refuz. Direcţia lăudată anterior şi-a făcut din nou numărul cu exactitate. Ne-a încîntat în mod deosebit faptul că zgomotul exterior era insesizabil la interior graţie unei antifonări premium şi unei aerodinamici eficiente şi silenţioase.

Citește și...


Comentarii
Inchide