Comparativ Duster vs. concurenţa. EP. IV - Duster vs. Yeti

Cel de-al patrulea model din acest test comparativ este verişorul lui Tiguan, adică Skoda Yeti. Un SUV foarte compact şi sobru. Care are şi avantaje, dar şi dezavantaje faţă de Dacia Duster.

Comparativ Duster vs. concurenţa. EP. IV - Duster vs. Yeti Comparativ Duster vs. concurenţa. EP. IV - Duster vs. Yeti

După VW Tiguan, Ford Kuga şi Nissan Qashqai, a venit rândul lui Skoda Yeti să fie comparată cu Dacia Duster. Oare ce atuuri are modelul din Cehia faţă de modelul românesc?

Dacia Duster vs. Skoda Yeti - caracteristici dimensionale

Dacă ne referim la dimensiuni, Yeti este depăşită la toate cotele importante: Duster este mai lung cu aproape 10 cm, ceva mai înalt şi la fel de lat (deşi ecartamentele faţă/spate sunt în favoarea lui Duster). Ampatamentul, din nou, este un punct forte al modelului românesc, care plusează cu 9,5 cm faţă de Yeti.

URMĂREŞTE TOATE COMPARATIVELE CU DACIA DUSTER SĂPTĂMÂNA ACEASTA

De asemenea, Duster se situează mult mai bine faţă de Yeti şi în ce priveşte garda la sol, cei 180 mm ai modelului ceh reprezentând cea mai mică valoare faţă de concurenţii din acest comparativ. Prin urmare, deja se profilează un tablou în care Yeti e mai mult crossover decât SUV.

Mai ales că unghiurile de trecere au şi ele valori modeste - cam la acelaşi nivel cu Tiguan, Kuga sau Qashqai, dar mult sub ceea ce oferă Duster. În schimb, deşi designul pătrăţos al lui Yeti nu te face să crezi, valoarea coeficientului aerodinamic cX este mai bună decât la Duster, fiind la acelaşi nivel cu Tiguan sau Kuga.

Dacia Duster este mai mare decat Skoda Yeti la aproape toate capitolele dimensionale

Yeti se dovedeşte o maşină compactă şi prin prisma capacităţii portbagajului, care variază între 405 şi 1.580 litri, faţă de 443 - 1.604 litri la Duster. Portbagajul lui Yeti este chiar mai mic decât al monovolumului Roomster, explicaţia fiind că Yeti beneficiază de sistem de tracţiune integrală 4MOTION, care mai răpeşte din spaţiul portbagajului.

Per total, Duster arată mult mai mare decât Yeti, deşi are dimensiuni doar sensibil mai mari. "De vină" este designul maşinii româneşti, cu aripile bombate şi aspectul general mai brutal. Prin comparaţie, Yeti pare o maşină destinată strict rulajului pe asfalt.

Deocamdată, să vedem ce oferă universul interior al lui Yeti faţă de Duster.

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.