În aşteptarea noii Honda Civic: comparaţie Civic 2004 vs. Civic GT 2010

Până când vom face cunoştinţă cu noua generaţie Honda Civic, să vedem ce înseamnă precedentele două generaţii.

În aşteptarea noii Honda Civic: comparaţie Civic 2004 vs. Civic GT 2010 În aşteptarea noii Honda Civic: comparaţie Civic 2004 vs. Civic GT 2010

Consider că japonezii au fost extrem de curajoşi când, la jumătatea deceniului trecut, au revoluţionat Civic-ul, trecând de la o generaţie destul de normală la una considerată, pe drept cuvânt, OZN. Practic, Civic-ul actual, care, foarte curând, îi va preda ştafeta celei de-a 9-a generaţii, rămâne şi azi cel mai bun exemplu de originalitate din clasa compactă.

Prima generaţie a apărut în 1972, îngroşând rândurile maşinilor accesibile şi nepretenţioase ale vremii. A evoluat fără tam-tam, până când, în 1992, a apărut o generaţie mai modernă (a cincea), dar care nu se diferenţia aşa de mult de concurenţă.

A şaptea generaţie (produsă între 2000 şi 2005) aş putea spune că a fost ultima convenţională, mai ales că avea două tipuri de caroserii suficient de diferite: cea în 5 uşi se adresa în mod clar familiştilor, iar cea în 3 uşi viza un public mai tânăr. În materialul de faţă, avem de a face cu un astfel de model, care, în urma uşorului facelift din 2004, a căpătat o imagine ceva mai high-tech.

În 2006, însă, lumea compactelor europene avea să rămână mută de uimire şi, pentru puţin timp, Golf a fost uitat. Deoarece a 8-a generaţie Honda Civic propulsa Honda cu adevărat în al treilea mileniu, printr-un stil nu doar nonconformist, ci şi de neconceput pentru ceilalţi constructori auto.

Honda Civic din 2006 părea efectiv un concept transpus în realitate fără a mai trece prin "cenzura" oficialilor. În 2010 a primit un uşor facelift, care însemna o accentuare a tuşei de sportivitate - principala modificare fiind înlocuirea grilei frontale din plexiglas cu una în stil GT.

Nu cred că are sens să mai dezbat mult subiectul aspectului: se observă clar din imagini adevărata prăpastie de imagine între al 7-lea Civic şi al 8-lea Civic, nu? Tot ce pot să spun este că, din păcate, actualul Civic a fost atât de revoluţionar şi rămâne, încă, un model cu un look atât de futurist, încât Civic-ul din 2012 are o sarcină foarte grea.

De aceea designerii au mizat pe o evoluţie a aspectului, care nu a fost primită chiar cu urale. Dacă versiunea în 3 uşi a celui de-al 7-lea Civic are un stil cuminte, cu linii simple, dar reuşeşte să denote suficientă tinereţe (chiar şi acum), Civic-ul din 2010 pare desprins din filmele SF, fiind un adevărat magnet pentru amatorii de nonconformism. Aşa încât... ce-i mai rămâne Civic-ului din 2012, decât o rafinare a actualei imagini?

Personal, rămân în continuare fascinat de originalitatea formei şi curajul oficialilor japonezi de a da undă verde Civic-ului al 8-lea într-un peisaj dominat de Golf sau Megane. Probabil mă număr şi eu printre milioanele de fani ai actualei generaţii şi simt o oarecare părere de rău că a fost nevoie de un înlocuitor pentru acest Civic.

Dar să nu credeţi că vorbeşte doar pasionatul din mine. Nicidecum, şi partea pragmatică are de ce să suspine... să vedem pe pagina următoare de ce

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.