Mercedes Camioane

Autor: Andrei Nan 04 mart. 2011 Teste speciale

Reducerea costurilor de deplasare, în acest caz, de
transport al mărfurilor din punctul A în punctul B
, a
reprezentat întotdeauna călcâiul lui Ahile pentru transportatori.
Ca în orice afacere, obţinerea unui profi cât mai mare este
principalul ţel de urmărit. De-a lungul timpului constructorii de
camioane au urmat dezvoltarea tehnologică şi au reuşit să aducă pe
piaţă camioane din ce în ce mai performante, capabile de consumuri
foarte reduse de carburant.

Mercedes Benz ridică un pic mai sus ştacheta consumului
redus de carburant prin introducerea noului camion de 12 tone,
Mercedes Atego Hibrid, primul camion cu propulsie hibridă din
Europa.
După cum îi spune şi numele, Atego hibrid este
echipat cu un sistem hibrid de propulsie. Mai precis constructorul
german a „inserat” în lanţul cinematic de transmisie un motor
electric. Alimentarea motorului electric se face prin intermediul
unui pachet de baterii care se autoîncarcă în momentele de frânare
sau de coborâre a unei pante.

Cea mai mare prolemă, în cazul camioanelor, sunt elementele
auxiliare, precum compresorul de aer comprimat, necesar sistemului
de frânare, sistemul hidraulic de acţionare a direcţiei, etc. care
fac practic imposibil în acest moment propulsarea unui camion
strict electric, fiind necesară angranarea acestor sisteme tot
timpul. Pentru a exemplifica aceste aspecte, cei de la Mercedes au
calculat ceea ce ar însemna utilizarea strictă a propulsiei
electice.

Pentru un camion de 12 tone care ar trebui să se
deplaseze pe o distanţă de 500 de km, ar fi necesar un pachet de
baterii de 2,6 metri cubi care ar cântări 5,2 tone. Situaţia se
complică foarte mult în cazul unui camion de 40 de tone care ar
trebui să parcurgă o distanţă de 3.000 de km. În acest caz este
necesar un pachet de baterii de 26 metri cubi având o greutate de
aproximativ 52 de tone.

Din demonstraţie reiese clar că nu se poate obţine, cel puţin în
momentul de faţă, un camion strict electric. De aceea, inginerii
care s-au ocupat de dezvoltarea lui Atego Hibrid, au pus la punct
un sistem de compromis, care permite rularea strict electrică până
la viteze de aproximativ 30 km/h şi asta în funţie de panta
carosabilului, iar în momentele de acceleraţie sau de urcare unei
pante cele două motoare funcţionează în tandem. După cum am
menţionat, bateriile se reîncarcă prin recuperarea energie la
frânare sau atunci când nu se mai acţionează pedala de acceleraţie,
cum ar fi în momentul coborârii unei pante. De notat este
faptul că bateriile se încarcă foarte rapid şi, bineînţeles, se
descarcă în aceleaşi condiţii.

Pentru a duce şi mai departe consumul redus de carburant, ceea
ce împlică reducerea noxelor poluante eliminate în atmosferă, dar
şi a particulelor rezultate în urma arderii motorinei, cei
de la Mercedes au echipat Mercedes Atego Hibrid cu sistemul
start/stop.

În principiu funcţionarea acestui sistem este similar cu cel de
pe maşinile mici. Odată activat sistemul, în timpul staţionării
camionului la semafor, motorul este oprit şi reporneşte odată cu
eliberarea pedalei de frână.

Diferenţa majoră între sistemul Start/Stop de pe Atego
şi celelalte sisteme care echipează maşinile mici
este că
motorul are nevoie să atingă o anumită temperatură pentru ca
sistemul să se apuce de „lucru”.

Dintre toate aceste aspecte reiese faptul că Mercedes Atego
Hibrid de 12 tone este foarte eficient pe distanţe scurte, mai
precis este destinat distribuţiei de marfă în marile oraşe ale
lumii. Faptul că Atego este echipat cu propulsie hibridă şi ca
urmare a acestui fapt sunt reduse semnificativ particulele dar şi
emisiile de CO2, maşina poate să pătrundă în zonele centrale acolo
unde este interzisă circulaţia maşinilor poluante, cum ar fi în
Anglia.

Din punct de vedere al specificaţiilor, Mercedes Atego Hibrid
este echipat cu un propulsor diesel în patru cilindrii care
dezvoltă 220 CP şi un cuplu motor de 810 Nm cuplat la o
cutie automată cu şase trepte de viteză. Iar sistemul hibrid
paralel este compus dintr-un motor electric de 60 CP şi 420 Nm
alimentat de o baterie litiu-ion de 2kWh şi 340 V.
Toată
acestă combinaţie de inginerie şi tehnologie are ca rezultat
reducerea consumului de carburant cu 10-15%, ceea ce face ca Atego
Hibrid să consume undeva în jur de 24 de litri/100 km şi, în
materie de camioane, asta înseamnă puţin, mai ales în mediul
urban.

Preţul de bază pentru noul Mercedes Atego este
de aproximativ 60.000 de euro. Pentru această sumă maşina este
echipată cu cutie automată cu şase rapoarte, sistem Start/Stop,
retarder magnetic permanent şi o caroserie specifică necesităţilor
solicitantului. Dacă clientul îşi doreşte şi sistemul hibrid mai
trebuie să scoată din buzunar încă 45.000 de euro. În cazul
achiziţionării sistemului hibrid, acesta va dispune de 3 ani de
garanţie, acoperind toate componentele acestuia.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide