Rabla 2019. Cele 30.000 de prime de casare pentru persoanele fizice s-au epuizat

Rabla 2019. Cele 30.000 de prime de casare pentru persoanele fizice s-au epuizat

Pe data de 5 iunie cele 30.000 prime de casare pentru persoanele fizice din cadrul programului Rabla 2019 au fost epuizate. Informaţia a fost publicată pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Tichetele s-au terminat la aproximativ o lună şi jumătate de la lansarea ediţiei Rabla din acest an. Prima de casare a fost în valoare de 6.500 de lei. Cei care le-au obţinut trebuie să ştie că tichetele rezervate pot fi folosite până la termenul-limită de 30 septembrie.

În ultimii perioadă Ministerul Mediului a organizat câte două ediţii Rabla în fiecare an, aşa că este foarte posibil ca şi anul acesta să se întâmple la fel, în toamnă. 

Obiectul acestui program guvernamental îl reprezintă finanţarea nerambursabilă, iar prima se acordă pentru achiziţionarea autovehiculelor noi, mai puţin poluante, în schimbul predării spre casare a autovehiculelor uzate.

Cum arată parcul auto din România după ediţiile Rabla din trecut

La începutul anului 2019 numărul maşinilor second hand mai vechi de 12 ani (mai vechi de Euro 3) reprezinta în continuare peste 40% din totalul celor importate (200.641 unităţi), fapt care contribuie la menţinerea unui nivel de poluare ridicat, în special în marile oraşe ale României.

Astfel, parcul auto din România este, în continuare, „alimentat” cu multe maşini vechi, iar pentru că au fost casate mult mai puţine autovehicule vechi decât au fost importate, parcul auto din România rămâne în continuare unul dintre cele mai învechite din Europa, cu o medie de vârstă de 16 ani.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide