VIDEO 5 trucuri ca s-o vinzi repede când te-ai plicitist de ea. Merg mereu, orice ar fi

Autor: Andrei Nan 30 apr. 2014 Utile
VIDEO 5 trucuri ca s-o vinzi repede când te-ai plicitist de ea. Merg mereu, orice ar fi

1. Atenţie la preţul cerut
Trebuie să faceţi o “verificare” a pieţei de maşini second hand, urmărind preţurile de vânzare pentru modelul pe care-l deţineţi. Chiar dacă nu este o verificare ştiinţifică, aceasta va poate indica un preţ orientativ. Un preţ bun, pentru toate părţile implicate, este un compromis între minimul şi maximul cerut pentru modelul pe care-l deţineţi. Aşadar, primul pas este stabilirea unui preţ corect.

2. Tratament estetic pentru exterior
Pentru a avea succes în vânzarea maşinii este foarte important ca aspectul estetic să nu fie tratat cu indiferenţă, chiar şi în cazul în care maşina prezintă urme a unor incidente. Un tratament al vopselei caroseriei poate să facă diferenţa dintre încheierea unui contract de vânzare-cumpărare şi răzgândirea cumpărătorului. De regulă, costurile la care se ridica un tratament profesionist nu sunt exagerate, însă rezultatele pot să „aducă” un succes răsunator.

2. Introducerea cât mai exactă şi cât mai completă a datelor cerute în formularul de adăugare anunţ
Cel mai rapid şi eficient instrument pus la îndemână vânzătorului este reprezentat de postarea unui anunţ pe site-urile auto specializate în vânzarea de maşini auto. Pentru a face acest lucru trebuie să parcurgeţi o serie de paşi necesari finalizării procesului de postare al anunţului. Pentru a oferi încredere este necesar să introduceţi toate datele cerute în formular cât mai exact şi cât mai complet. Acest aspect demonstrează că nu aveţi nimic de ascuns, fapt care va duce la un procent însemnat din numărul de posibili clienţi care sa încerce contactarea dumneavoastră, a vânzătorului. Aşadar, introducerea cât mai completă a datelor cerute arata faptul ca sunteţi o persoană transparentă, sinceră şi de încredere.

 
4. Atenţie la curăţenia din habitaclu
Dacă interiorul maşinii arată jalnic, cu siguranţă atracţia posibilului cumpărător faţă de maşina dumneavoastră va fi redusă semnificativ.  În concluzie, atunci când vă ocupaţi de punctul 3 al ghidului nostru, ar fi bine să spuneţi că doriţi ca şi interiorul să fie supus unei „transformări”.
 
5. Fotografii cât mai bune, fără  a ascunde, dacă este cazul, defectele caroseriei
Acest capitol trebuie tratat separat deoarece are o importanţă uriaşă atunci când discutăm despre postarea unui anunţ de vânzare pe o pagină de internet specializată în anunţuri auto. Fotografiile maşinii  trebuie să surprindă cât mai multe unghiuri pentru a oferi o imagine de ansamblu cât mai completă. Un semn de transparenţa din partea vânzătorului este fotografierea  zonelor sensibile, care „descriu” urmele  unui incident neplăcut sau a eventualelor deteriorări.
Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide