Toyota EV Concept la Detroit 2009

Publicat: 11 01. 2009, 01:10

Este uşor de observat că, în afară de desenele eco de pe caroserie, nu vorbim de modificări importante ale actualului model Toyota iQ – astfel încât termenul de "concept" rămâne valabil doar pentru modalitatea de propulsie a maşinii, integral electrică.

Toyota îşi afirmă astfel intenţia ca până în 2012 să lanseze o maşină BEV (battery-electric vehicle), destinată circulaţiei urbane sau navetei de maximum 80 km pe zi.

Interiorul conceptului este mult diferit de maşina de serie Toyota iQ, beneficiind de mai multe ecrane digitale, care ţin şoferul la curent cu consumul de energie. Totodată, pentru componentele din interior s-au utilizat noi materiale, ecologice.