Enel X România va instala 2.500 de puncte de încărcare pentru maşini electrice în perioada 2019-2023

Publicat: 13 11. 2018, 11:20

Enel X România a fost prezentată oficial astăzi şi a lansat cel mai mare plan de dezvoltare de infrastructură pentru mobilitatea electrică din ţară. Enel X este o nouă divizie globală a Enel, dedicată dezvoltării de produse şi servicii digitale inovatoare. Planul vizează instalarea a circa 2.500 de puncte de încărcare în toate regiunile României, în perioada 2019-2023. 

Primele puncte de încărcare vor fi instalate în 2019 în Bucureşti, Timişoara şi Constanţa. Circa 300 de puncte încărcare urmează să fie instalate în 2019.

Enel X România va oferi serviciul de instalare de infrastructură de încărcare către “Partenerii de Reîncărcare”, cum ar fi centre comerciale, supermarketuri, restaurante şi hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de vehicule electrice.

Instalarea şi mentenanţa infrastructurii de încărcare nu presupune costuri pentru Partenerii de Reîncărcare, în schimbul punerii la dispoziţie a locurilor de parcare.

Acestea sunt echipamente modulare, scalabile, livrabile ”la cheie” către consumatorii individuali, companii şi instituţii. Este prevăzută instalarea de staţii cu putere de 22 kW (Quick), 50 kW (Fast) şi peste 150 kW (Ultrafast).

Noile produse fac parte din recent lansata gamă “Juice Family”:

JuicePole – staţie de încărcare din oraşe ce poate asigura încărcarea simultană a două vehicule, prin curent alternativ. Acesta poate fi activat cu ajutorul Enel X Recharge App, care permite utilizatorilor să identifice o staţie din apropiere, să rezerve un punct de încărcare, precum şi să monitorizeze încărcarea bateriei în timp real, prin intermediul telefonului mobil.

JuiceBox – staţie tip box care poate fi instalată la locuinţe individuale

JuiceLamp – soluţia creată de Enel X care integrează infrastructura de iluminat public cu cea de încărcare. Aceasta este o ”lampă LED inteligentă” care, pe lângă asigurarea unei eficienţe ridicate şi a controlului de la distanţă, oferă posibilitatea de a încărca două vehicule în acelaşi timp. JuiceLamp poate fi de asemenea configurată pentru supraveghere video, monitorizarea calităţii aerului, conectivitate prin fibră optică sau Wi-Fi urban.