Se deschide o nouă staţie de încărcare pentru maşini electrice în Bucureşti

Publicat: 13 07. 2018, 14:09

Începând de luna asta, posesorii de maşini electrice mai au la dispoziţie o nouă staţie de încărcare la Bucureşti Mall. Aceasta este disponibilă în parcarea subterană extensie, la nivelul -1.  Serviciul va fi gratuit în primele opt luni de funcţionare.

Prin această iniţiativă, Bucureşti Mall şi Renovatio doresc să sprijine condusul ecologic. Conform ultimelor date, în Bucureşti există cele mai multe maşini electrice din ţară; din 2012 până în mai 2018 au fost înregistrate la Registrul Auto Român 299 de autovehicule.

Staţia are o putere de încărcare de 22 kW, încărcare normală. Aceasta poate fi folosită de către orice tip de maşină electrică sau hibridă plug-in prin folosirea cablului de alimentare din dotarea maşinii. Pentru utilizarea staţiei, este necesar un card care poate fi emis de Renovatio.