Tesla Model 3 care se vinde în Europa este Made in China

Publicat: 20 10. 2020, 15:46
Actualizat: 20 10. 2020, 15:46

Tesla Model 3 care se vinde în Europa este Made in China, potrivit anunțului făcut luni de producătorul american. Mașinile produse în Gigafactory Shanghai vor fi exportate în mai mult de zece țări Europene, inclusiv Germania.

Intră în Galeria FOTO

Tesla Model 3 produs în China este comercializat începând din această lună pe principalele piețe auto din Europa. Printre acestea se numără Germania, Franța Italia și Elveția. Tesla și-a extins prezența în China, în ciuda escaladării tensiunilor dintre Washington și Beijing . Gigafactory Shanghai, prima construită de Tesla în afara Statelor Unite, va produce 150.000 de mașini anual. Fabrica urmează a fi extinsă pentru a putea produce și SUV-ul Model Y.

Tesla Model 3 Made in China: Cum este posibil

Fabrica Tesla din Shanghai a devenit operațională în decembrie anul trecut, producând sedanul de clasă medie Model 3. Între timp, a devenit laboratorul de cercetare al Tesla, mașinile produse aici primind cele mai noi dotări, înainte ca acestea să fie implementate și la fabrica din Fremont. Rolul avangardist al fabricii din China se va diminua odată demarată producția la Gigafactory Berlin, unde Elon Musk a anunțat implementarea unor procedee de fabricație revoluționare pentru industria auto.

Tesla construiește o fabrică Gigafactory în Germania, care ar trebui să devină operațională de anul viitor. Până atunci, însă, va folosi capacitatea de producție suplimentară din China pentru a face față livrărilor lui Model 3, cel mai popular model al mărcii americane. Succesul acestuia a permis Tesla să depășească estimările cele mai optimiste ale analiștilor, cu livrări record de mașini în 2020.

Tesla nu este primul producător auto care folosește China ca hub de export pentru modelele sale. BMW a anunțat că modelul iX3, produs la Shenyang, va fi importat în Europa, în timp ce Daimler mută producția lui Smart la Hangzhou. Chiar și producătorul român Dacia intenționează să importe primul său model electric, Spring, din China.

sursa: Reuters