Audi TT Clubsport Quattro

Publicat: 21 05. 2008, 16:00

Conceptul Audi TT Clubsport Quattro şi-a făcut apariţia la Salonul de Tuning de la Essen cu aproape un an în urmă. Puţini ar fi pariat că acest concept chiar va putea fi condus pe drumuri publice, la aceea vreme fiind considerat doar o variaţiune pe tema lui Audi TT. Audi confirmă însă intenţia de a produce acest model în serie şi dă publicităţii primele poze oficiale cu noul model. Mai mult decât atăt, săptămâna trecută, modelul a fost surprins în tablă şi fiare în perimetrul unui dealer al mărcii din Ingolstadt.

Acest model păstrează fidel parametrii conceptului, cel puţin la nivel vizual. Astfel, parbrizul pare o replică a suprafeţei vitrate de pe roadsterele de epocă, dar are o înclinaţie mai mare şi o linie mai ridicată decât pe conceptul iniţial. Protecţiile la cap sunt, de asemenea, mai proeminente, având un şi un rol practic nu doar decorativ. Privit din partea frontală, modelul păstrează girla specifică Audi, dar prezintă prize mai mari şi celebrele LED-uri, mai luminoase însă de data asta. Kitul montat pe Audi TT Clubsport Quattro accentuează sportivitatea şi are un rol aerodnimaic mai pronunţat. Jantele o să aibă dimensiuni impresionante de 19 inchi

Interiorul este încă o dată un etalon în materie, după cum Audi ne-a obişnuit în ultimii ani. Aluminiul folosit, pielea abundentă şi scaunele de tip scoică sunt semne evidente ale evoluţiei de la TT-ul obişnuit.

Audi îşi va dota varianta de serie cu un propulsor de 2.0 litri TFSi şi 300 de cai, păstrând astfel specificul tehnologic al conceptului iniţial. Transmisia cu dublu ambreiaj S tronic, tracţiunea integrală Quattro şi sistemul de frânare preluat de la TTS sunt alte elemente din bagajul tehnologic al acestui TT atipic.

Deocamdată nu se ştie când acest model va fi oficial lansat, momentul nu pare îndepărtat, judecând după primele poze. Este posibil ca acest model să fie o serie limitată, un număr de 50 sau 100 de unităţi fiind preconizat spre a ajunge pe şosele.