Dodge Viper SRT10 Final Edition

Publicat: 07 04. 2010, 11:48

Dodge
Viper nu a intrat (cel puţin cele pe termen scurt) în planurile
alianţei Chrysler, iar cântecul de lebădă va fi această versiune
Dodge Viper SRT10. Va fi un
final destul de scurt, pentru că doar 50 de unităţi vor fi oferite,
mult mai puţin decât versiunea Final Edition aferentă generaţiei
precedente apărute în 2002 care totaliza 360 de unităţi.

Acest ultim model este disponibil atât în
versiunea SRT10,Coupe şi Cabrio, cât şi pentru super performantul
ACR. Tehnic acest model nu se va diferenţia de
supercar-urile construite până acum, ci ediţia finală se manifestă
doar la nivel estetic
, prin vopseaua Graphite Clear,
asortată cu porţiunile negre ale caroseriei şi jantele Sidewinder de nuanţa
Anthracite.

Interiorul este similar decorat cu ceasuri roşii,
tapiţerie neagră şi elemente cromate pe consola centrală
.
Plăcuţa care atestă seria limitată se găseşte în vecinătatea
schimbătorului ca să exprime cât mai clar faptul că acest model
este unul de colecţie. Fapt care se va şi întâmpla probabil în
viitor, dacă luăm în considerare că în ultima vreme tot mai puţine
sunt prezente pe şosele.