Jetstream SC250

Publicat: 27 08. 2008, 20:00

Legătură cu Formula 1 este următoarea: omul care se ocupa de suspensiile monopostului Benetton pilotat de Michael Schumacher are o mică firmă, care s-a ocupat de furnizarea suspensiilor pentru noul Jetstream. Aşadar, ţinuta de drum a modelului nu poate fi o problemă. Atunci să vedem ce motor are: unul uşor. De 2.0 litri, turbo, împrumutat de la Opel Astra OPC, care dezvoltă 250 CP şi este capabil să meargă şi cu etanol, moment în care puterea maximă mai creşte şi ea cu 10%.

Performanţele sunt uimitoare, mai ales dacă nu ştim că modelul are doar 700 de kilograme: 0-100 km/h în mai puţin de 4 secunde şi o viteză maximă de peste 265 de km/h. Iar pentru anul viitor se pregăteşte o versiune de 300 CP. Nu e rău, nu? Iar preţul este accesibil: 30.000 de lire sterline.