Opel va avea un model complet electric în 2011

Publicat: 06 08. 2008, 21:00

Punctul de plecare în realizarea unui Opel electric va fi reprezentat de viitorul Chevrolet Volt, ce urmează să fie lansat în SUA peste doar doi ani, în 2010. Un an mai tărziu, o variantă europeană va intra pe bătrânul continent cu sigla Opel pe capotă sau Vauxhall daca este comercializată în Marea Britanie. Produs iniţial doar în SUA, viitorul model Opel va putea fi asamblat pe termen lung şi în Europa, mai ales că la început oficialii GM se vor lovi de o reticienţă destul de mare la asemenea modele.

Astfel, marketingul gigantului american a pregătit un plan serios de promovare, care va însemna investiţii de termen scurt şi mediu pentru realizarea unei imagini suficient de bune care să contrabalanseze preţul destul de mare de achiziţionare. Dar în timp Opel va avea avantajul scăderii preţului de producţie, care îi va permite cifre mai mari de vânzări.