Pachetul R-Design pentru Volvo S60 şi V60

Publicat: 01 10. 2010, 16:38

This browser does not support the video element.

Despre
Volvo S60
mulţi spun că e una dintre
cele mai frumoase berline de clasă medie în acest moment

iar breakul
Volvo V60
se bucură şi el de aprecieri unanime. Însă există şi
acei clienţi, nu puţini, care vor sportivitate de la S60.

Deja am văzut cât de agresiv poate arăta un S60, datorită

tunerului de casă Heico
, însă cei de la Volvo sunt mai
degrabă adepţii sporitivităţii moderate
, filosofie pe care
o aplică şi noului program de personalizare R-Design pentru S60 şi
V60, pe care îl vom putea vedea la Salonul Auto Paris 2010.
Prin pachetul R-Design, oficialii declară că vor să atragă un
public şi mai tânăr decât până acum, pentru care personalizarea
maşinii se numără printre priorităţi.

Estetic vorbind, pachetul R-Design înseamnă un spoiler
frontal modificat, cu fantele de aerisire vopsite în negru
mat
, în timp ce grila radiatorului este finisată în „piano
black”, având şi un mic logo „R-Design”. În spate, S60 beneficiază
de un difuzor bine evidenţiat, vopsit în negru şi care este flancat
de două evacuări cromate de mari dimensiuni.

Berlina primeşte şi un mic eleron pe capacul portbagajului,
foarte discret, în timp ce versiunea break V60 are dreptul la un
eleron ceva mai proeminent în partea superioară a hayonului. În
schimb, pentru ambele versiuni de caroserie este oferit un
set de jante personalizate, cu dimensiunea de 18″
şi
încălţate cu pneuri de performanţă.

Jantele sunt şi mai mult evidenţiate de coborârea
suspensiei cu 15 mm, aceasta fiind întărită suplimentar pentru o
mai bună stabilitat
e. De asemenea,
amortizoarele din spate au fost modificate, iar în compartimentul
motor avem acum o tijă de rigidizare suplimentară.

La interior, pachetul R-Design înseamnă scaune sport în
faţă
, o tapiţerie specială care combină materialul textil
cu pielea şi este oferită ori complet în negru (având cusătura
vizibilă, în culoare contrastantă), ori negru plus gri-ceramic. Nu
lipsesc din meniul R-Design noul volan, maneta modificată a
schimbătorului de viteze, pedalierul sport sau covoraşele
personalizate.

Pachetul R-Design pentru Volvo S60 şi V60 va fi
disponibil pentru toate versiunile de motorizare
, fără
excepţie, dar pentru a afla preţurile mai trebuie să aşteptăm.