Porsche 911 Turbo şi Turbo S (991): imagini şi informaţii oficiale. VIDEO

Publicat: 05 05. 2013, 11:49

Porsche a publicat primele imagini şi informaţii oficiale despre noile modele Porsche 911 Turbo şi 911 Turbo S, care nu puteau fi lansate într-un moment mai potrivit. În 2013, Porsche 911 aniversează 50 de ani de existenţă, iar în 2014, când noile Turbo şi Turbo S vor fi deja în vânzare, modelul Porsche 911 Turbo va avea parte de aniversarea cu numărul 40.

Variantele Turbo şi Turbo S ale celei de-a şaptea generaţii a modelului Porsche 911 (991) vin cu noutăţi precum direcţie activă pentru puntea din spate, un sistem aerodinamic adaptiv, faruri cu LED-uri şi un nou sistem de tracţiune integrală.

Ambele variante au parte de un motor boxer bi-turbo de 3,8 litri cu injecţie directă care dezvoltă 520 CP şi 660 Nm în versiunea Turbo şi 560 CP şi 700 Nm (750 Nm cu overboost) în versiunea Turbo S. Şi, pentru că ne aflăm într-o eră în care consumul redus de combustibil trebuie să se afle chiar şi în datele tehnice ale maşinilor de performanţă, noile Porsche 911 Turbo şi Porsche 911 Turbo S pot fi echipate doar cu o cutie de viteze automată cu şapte trepte PDK şi vin în standard cu un sistem stop/start de oprire automată a motorului, precum şi cu un nou sistem de gestionare termică a motoarelor turbo.

Aceste tehnologii fac ca ultima generaţie a versiunilor 911 Turbo şi Turbo S să aibă un consum mediu teoretic de doar 9,7 l/100 km, cu 16% mai puţin decât generaţia precedentă. Iar asta în condiţiile în care, pe hârtie cel puţin, un Porsche 911 Turbo (991) cu pachetul opţional Sport Chrono face sprintul de la zero până la 100 km/h în 3,2 secunde, iar fratele mai mare, 911 Turbo S, reuşeşte să facă suta în 3,1 secunde, în timp ce viteza maximă este de 318 km/h.

Pentru ca maşina să stea lipită de şosea, inginerii Porsche au montat un nou sistem de tracţiune integrală, cu control electrohidraulic şi echipat cu o nouă funcţie de răcire cu apă, care permite trimiterea unui cuplu mai mare către puntea din faţă dacă este necesar.

Mai mult, această generaţie a modelelor Porsche 911 Turbo are parte, în premieră, de sistemul antiruliu Porsche Dynamic Chassis Control (PDCC), care limitează mişcarea laterală a maşinii la atacarea virajelor în forţă.

O altă tehnologie ce ar trebui să uşureze condusul este direcţia pe puntea din spate, care virează roţile posterioare în direcţia opusă roţilor din faţă la viteze de până la 50 km/h. La viteze de peste 80 km/h, sistemul virează roţile din spate în aceeaşi direcţie cu cele din faţă.

Noul model are parte şi de Porsche Active Aerodynamics (PAA). Acest sistem include un spoiler faţă care are o secţiune ce poate fi extinsă sau retrasă pneumatic în trei trepte, precum şi un eleron în partea din spate a maşinii, care poate fi şi el ajustat în trei poziţii pentru a asigura o forţă de apăsare optimă.

Din punct de vedere estetic, noul Turbo are parte de jante de 20 de inci vopsite în două culori, care, în cazul variantei Turbo S, sunt prinse cu un singur prezon, la fel ca la maşinile de Formula 1.

În interior, ambele versiuni sunt echipate în standard cu un sistem audio Bose, în timp ce lista de opţionale include echipamente precum un sistem audio Burmester, sistem cruise control cu radar sau un sistem de recunoaştere a semnelor de circulaţie.

Noile Porsche 911 Turbo şi Porsche 911 Turbo S vor ajunge la dealerii din Europa la sfârşitul lui 2013 cu preţuri care încep, în Germania, de la 162.055 de euro pentru versiunea de bază Turbo, în timp ce modelul de top Turbo S începe de la 195.256 de euro.

Video Porsche 911 Turbo (991):