Renault are 6 premiere mondiale la Paris

Publicat: 26 09. 2008, 21:00

În afara modelelor Megane 5 uşi, Laguna Coupe şi conceptul Ondelios, Renault mai vine cu încă trei noi premiere mondiale. Lucru de aşteptat, având în vedere planul de noutăţi în curs la producătorul francez dar şi faptul că vorbim de un salon de casă. Potrivit acestuia, vom vedea la Paris un al 3-lea model în familia Kangoo, un concept car şi o versiune de serie.

Aşa cum era de aşteptat, aceasta din urmă este de fapt noul Megane 3 Coupe. Cât despre al doilea prototip prezent, zvonurile dau aproape sigură o maşină ce va prefigura viitorul Megane 3 Coupe-Cabriolet.