2012 Range Rover by Kahn Design

Publicat: 12 04. 2012, 18:02

Firma de tuning Kahn Design, cu sediul în Marea Britanie, a creat un Range Rover ce sigur va ieşi în evidenţă pe stradă şi nu doar datorită kitului exterior, ci mai ales datorită nuanţei de roşu pe care tunerul a ales-o pentru creaţia sa.

Probabil de aici şi denumirea proiectului, Red Range. Chiar dacă este o culoare mai puţin obişnuită pentru un SUV premium, aceasa contrastează foarte bine cu cealaltă nuanţă folosită la exterior, negru. Kitul exterior conţine în faţă, o nouă grilă cu inserţii de fibră carbon, leduri în bară, noi guri de aerisire şi de asemenea un spoiler modificat. Pasajele roţilor au fost mărite pentru a putea acoperi noul set de jante RS600 pe 22 inch Kahn. În parea din spate observăm eleronul supradmensionat, guri de aerisire şi un nou sistem de evacuare.

La interior cusăturile roşii contrastează foarte bine cu negrul predominant de pe scaune. De asemenea fibra de carbon este şi ea prezentă printre materialele ce alcătuiesc consola SUV-ului.