Audi S4 Avant by MTM

Publicat: 14 07. 2009, 13:11

Datorită sistemului M-Cantronic, cei de la MTM reuşesc să modifice motorul de 3.0 TFSI de pe Audi S4 Avant, crescând-i puterea de la 333 CP la 430 CP şi conferindu-i un cuplu de 515 Nm. Un upgrade de putere ce "aruncă" generaţia precedentă a lui Audi RS4 pe locul 2. Tracţiunea integrală şi cutia de viteze manuală cu 6 trepte contribuie la realizarea demarajului 0 – 100 km/h în doar 4,7 secunde.

Pe lângă frânele MTM, evacuarea sport şi sistemul de reglare a suspensiei, cumpărătorii pot opta şi pentru jantele mari, de până la 21 inch. Cei de la MTM s-au gândit şi la proprietarii de Audi A6 3.0 TFSI, pentru care au pregătit un sistem special M-Cantronic, care nu numai că îmbunătăţeşte eficienţa propulsorului V6, ci îi măreşte puterea cu 70 CP, acesta ajungând să dezvolte nu mai puţin de 360 CP.