Ce ţi se pare în neregulă cu această Toyota GT 86?

Publicat: 30 04. 2015, 03:33

Nu ştim dacă a existat vreodată ceva mai agresiv decât Lexus, în materie de grile. Se pare că şi Lexus este mulţumit de efectul pe care îl dă grila modelelor sale, pentru că, de la GS-ul din 2012, îl vedem peste tot. Nu că am avea o obiecţie în privinţa asta. 

Cei de la Aimgain s-au gândit că grila de Lexus n-ar arăta rău nici pe Toyota GT 86, aşa că au operat chirurgical şi au implantat-o şi pe coupéul de la Toyota. În completare, primeşti şi un kit exterior agresiv, denumit LF-SPORT ale cărui modificări de ordin mecanic cuprind mărirea ecartamentului faţă cu 30 de milimetri (şi cel spate cu 50 de milimetri). 

Nu ne amintim să fi văzut un GT 86 mai frumos, cel puţin de la Rocket Bunny încoace.