Cel mai mic tanc din lume este un… Smart ForTwo!

Publicat: 16 08. 2010, 15:00

Despre Smart ForTwo cel mai des auzim că e o maşinuţă
mică şi drăguţă, foarte bună pentru fete şi băieţi, dar mai ales
pentru fete. Şi, de obicei, şoferii din celelalte maşini au o
privire superioară atunci când se uită la un smart, nu-i aşa?

Cu siguranţă nu este cazul acestui smart şenilat, a cărui
fotografie a apărut pe un site de socializare polonez, kciuk.pl, însă fără alte detalii şi informaţii
despre modificările care i-au fost aduse sau despre proprietarul
său.

Se observă, totuşi, că micul „tanc” nu este dotat şi cu o turelă
mitraliere, deci, în cel mai bun caz, poate fi folosit ca maşină de
recunoaştere – fiind mic, poate trece neobservat de către duşman,
ba chiar luat în derâdere, nu?

Nu ştim nici dacă maşina chiar funcţionează, iar sistemul de
şenile ar fi o soluţie viabilă pentru un smart, care astfel ar
deveni o maşină foarte capabilă, indiferene de teren. E adevărat,
costurile ar fi şi ele foarte mari, dar, dacă ai bani, merită să-ţi
faci un astfel de super-smart.