Volga Cayenne

Publicat: 07 01. 2009, 21:00

Se ia un Porsche Cayenne, se păstrează şasiul şi motorul, se înlătură panourile interior şi exterioare ale caroseriei şi apoi se construieşte o Volga de 5,1 metri. Practic vorbim de o replică Gaz-21 din anii 1960, realizată pe baza unui bolid german. De ce au făcut asta? Probabil că pe şasiul unei adevărate Volga nu mergea montat un motor atât de puternic precum cel regăsit pe acest exemplar.

Pentru că vorbim de un V8 supraalimentat de 4,5 litri şi 450 CP ce îşi transmite puterea prin intermediul unei cutii de viteze automate cu şase trepte. Performanţele sunt totuşi destul de slăbuţe: 6,7 secunde pentru 0-100 de km/h şi un top speed de 250 de km/h. Cine vrea să transforme un Porsche 911 Turbo în Dacia 1100?