Moto GP – MP al Franţei

Publicat: 21 05. 2007, 10:42

Ajuns pe locul 29, pilotul arădean a trebuit să recupereze foarte mult timp pentru a-i putea depăşi pe cei din faţă. Începând cu jumătatea cursei, Roby a dovedit că se poate descurca bine şi pe circuitele unde concurează pentru prima dată şi a început să intre în depăşiri.

”După problemele avute, în a doua sesiune de calificări, cu bujia care a cedat, setarea motocicletei pentru cursă a fost o adevărată loterie. Mecanicii au reuşit să înlocuiască componentele avariate, însă doar warm-up-ul de azi dimineaţă nu a fost suficient pentru a găsi o setare bună pentru cursă. Chiar şi aşa, motocicleta a mers destul de bine şi am reuşit să recuperez mult. Sunt mulţumit de ce am reuşit să fac până la urmă în această cursă şi aştept etapa de la Mugello”, a declarat Robert Mureşan.