10 lucruri neobișnuite care te transformă într-un șofer mediocru

Publicat: 12 11. 2019, 18:30

Chiar dacă ai trecut cu brio examenul de obținere a permisului și respecți cu sfințenie toate regulile de circulație (chiar și cea care interzice folosirea telefonului mobil la volan), sunt lucruri pe care le faci și care te transformă într-un șofer mediocru sau chiar periculos pe șosea. Iată 10 dintre cele mai neobișnuite.

 1. Cântatul în mașină

Muzica este importantă atunci când conduci. Acest lucru este dovedit de simplul fapt că nu prea există mașini pe care să le poți cumpăra fără cel puțin un radio simplu la bord. Dimpotrivă, mulți oameni cheltuie mii de euro pe unități multimedia sofisticate. Cu toate acestea, muzicii este un factor care contribuie la producerea a mii de accidente în fiecare an. Asta deoarece cei care acționează comenzile radioului își iau privirea de la drum. Mai mult, stilul de muzică ascultat este important. Melodiile cu un tempo ridicat te pot predispune la un stil de conducere aventuros.

Cel mai periculos este, însă, să fredonezi melodiile preferate atunci când te afli la volan. Chiar și atunci când știi pe de rost melodia, creierul tău va face „ore suplimentare” pentru a-și aminti versurile și linia melodică. În acest caz, reacțiile la stimulii externi pot fi întârziate, ceea ce crește riscul de accident. Tocmai de aceea, data viitoare când ești la volan lasă cântatul în seama radioului iar tu concentrează-te la drum.

2. O răceală banală

Starea de sănătate poate avea o influență importantă asupra stilului de conducere. Atunci când nu te poți odihni suficient, sau ai dureri sau chiar ceva mai grav e greu să te concentrezi și poți reacționa cu întârziere la stimuli. Un studiu din 2012 a relevat că și o banală răceală va afecta stilul de conducere. Cercetătorii au descoperit că oamenii răciți se lasă mai ușor distrași de la condus, au reacții întârziate și au tendința de a se apropia periculos de mașina din fața lor.

3. Repetarea la nesfârșit a aceluiași traseu

Atunci când mergi a suta oară pe un drum cunoscut e ușor să-ți pierzi concentrarea, iar acest lucru poate să facă o călătorie cu mașina mai periculoasă decât pare. Un alt studiu a relevat că probabilitatea de a face ceva stupid, care duce la producerea unui accident, este mai mare atunci când mergi la birou decât atunci când pleci cu mașina în concediu. Atunci când mergi pe o rută nouă, creierul rămâne alert și îți permite să reacționezi mai rapid atunci când o mașină frânează brusc sau când un copil sare în fața mașinii.

4. Panourile publicitare

Un panou publicitar pentru Wonderbra a trebuit îndepărtat de pe o șosea din Marea Britanie după ce s-a dovedit că numărul de accidente din zonă a început să crească după ce a fost montat. Nu doar afișele cu modele îmbrăcate sumar sunt periculoase, ci toate panourile publicitare în general. Asta deoarece acestea sunt concepute să îți distragă atenția, și s-a dovedit că șoferii au tendința să accelereze sau să încetinească în funcție de tipul de mesajul publicitar. Astfel, afișele care fac referință la sex, bani, succes îi fac pe șoferi să mărească viteza. Emoțiile negative, declanșate de afișe care fac referire la abuz, închisoare sau război, îi fac pe șoferi să încetinească, dar și să iasă în afara benzii de circulație.

5. Să fii balanță

Companiile de asigurări nu iau în considerare zodiacul atunci când stabilesc primele pentru RCA sau CASCO. Cu toate acestea, o companie britanică a comandat, în glumă, un studiu pentru a afla ce zodie au cei mai slabi șoferi. Rezultatele au fost destul de consistente, iar balanțele s-au dovedit a fi la originea celor mai multe accidente. Nativii acestei zodii sunt urmați de cei din Vărsător și de cei din Berbec. Pe de altă parte, Peștii primesc cele mai multe amenzi de circulație, în timp ce Gemenii sunt cei mai buni șoferi, cu cele mai puține accidente produse și cele mai puține amenzi. Nu ar strica să întrebați șoferul în ce zodie este data viitoare când comandați un Uber.

6. Semnele de circulație

Atunci când într-un orășel din Olanda au fost scoase cele mai multe dintre semnele de circulație, numărul de victime din accidente rutiere a scăzut spectaculos. Pare de necrezut, dar se pare că existența indicatoarelor îi face pe șoferi mai puțin atenți la ceea ce se întâmplă de fapt pe șosea. Semnele de circulație ne face să ne simțim în siguranță, prin urmare avem tendința să devenim neglijenți. Cu mai puține indicatoare, șoferii trebuie să se concentreze mai mult la ce se întâmplă în fața lor.

7. Să fii avocat

Un studiu din 2010 a arătat că 44% dintre avocații care au încheiat o asigurare auto au recunoscut că au fost implicați anterior în cel puțin un accident. Alte categorii profesionale care s-au clasat în top din acest punct de vedere au fost contabilii, infirmierele și destul de bizari, cei care au grijă de câini. La celălalt capăt al clasamentului au fost tâmplarii, care fac cele mai puține accidente și au cele mai puține amenzi pentru depășirea vitezei.

8. Să ai copii

Un alt studiu desfășurat în Australia a dovedit că nimic nu este mai periculos la volan decât să conduci cu copiii pe bancheta din spate. În timpul unei călătorii de 16 minute, părinții participanți la studiu au avut, în medie, privirea întoarsă de la drum timp de 3 minute și 22 de secunde. În plus, mulți își aranjează oglinda retrovizoare nu pentru a vedea mașinile din spate, ci pentru a putea supraveghea copiii din spate. În total, studiul a arătat că să mergi cu copiii în mașină este de 12 ori mai periculos decât să vorbești la telefon. Din motive bizare, nimeni nu se gândește să interzică copiii.

9. Visatul cu ochii deschiși

Chiar dacă mergi singur în mașină, pe un drum liber, fără panouri publicitare, fără să vorbești la telefon și fără să asculți muzică, asta nu elimină complet probabilitatea de a face accident. Și asta pentru că nu poți să controlezi creierul. Din 65.000 de oameni care au fost întrebați care este cauza pentru care au produs un accident, un număr surprinzător de mare au indicat visatul cu ochii deschiși  ca factor cauzator. Chiar și atunci când încerci să te concentrezi 100% la drum, tot există posibilitatea ca mintea să alunece la alte probleme.

10. Prețul benzinei

Prețul benzinei a fluctuat destul de mult în ultimii ani, așa că nu e de mirare că au fost făcute studii pentru a afla cum afectează acest lucru stilul de conducere. Rezultatul arată că, oricât de mult urâm creșterea prețului la pompă, această creștere ne poate salva viețile. Este dovedit, atunci când crește prețul, oamenii folosesc mai puțin mașina și cu cât sunt mai puține mașini pe șosea cu atât siguranța crește. Similar, când prețul benzinei scade, mai mulți șoferi folosesc mașinile și frenezia acestora duce la creșterea ratei accidentelor.