A apărut trailerul documentarului „I Am Paul Walker” – VIDEO

Publicat: 01 08. 2018, 11:43

A apărut primul trailer al documentarului despre viaţa lui Paul Walker.

”I Am Paul Walker” va avea premiera pe 11 august, filmul urmând să fie difuzat pe reţeaua Paramount. Acesta va arăta parcursul carierei actorului la Hollywood, precum şi viaţa sa departe de camerele de filmat.

Acest prim trailer arată părţi din interviurile cu fraţii lui Walker, Cody şi Caleb, precum şi cu sora lui Ashlie, care menţionează toate pasiunile actorului, inclusiv maşinile şi natura.

Paul Walker a fost, de asemenea, un susţinător al conservării oceanelor lumii şi un surfer pasionat.

Actorul Paul Walker a murit într-un accident rutier pe 30 noiembrie 2013, împreună cu prietenul său Roger Rodas.

VIDEO