Alcolaser – detectorul de alcool inventat de ruşi

Publicat: 29 10. 2010, 12:05

This browser does not support the video element.

Ce aţi spune dacă v-ar opri poliţia, ştiind deja că aţi consumat
alcool? Nu vă gândiţi la urmăriri ale serviciilor secrete sau „Big
Brother”, lucrurile vor fi mult mai simple în viitor graţie
aparatului Alcolaser.
Ce este Alcolaser?

Deocamdată, Alcolase este o invenţie rusească, a
companiei
Laser Systems,
din Sankt Petersburg, fiind vorba, nici mai mult, nici mai puţin,
despre un detector de alcool de la distanţă. Da,
un detector care arată ca un detector radar pentru viteza
maşinii.

Aparatul a fost prezentat la Moscova, cu ocazia salonului
Interpolitex, dedicat aparaturii şi dotărilor pentru poliţie, fiind
vorba de un proiect susţinut de Camera de Comerţ şi Industrie din
Rusia. Se pare că, după ce preşedintele rus Dmitri Medvedev a
promulgat legea prin care şoferilor din Rusia li se interzice să
conducă dacă au băut chiar şi un gram de alcool, invenţia
prezentată încă din 2009 la Hanovra a primit fonduri
guvernamentale
pentru dezvoltarea cât mai rapidă.

Alcolaser este un detector de aburi de alcool de la
distanţă
, având o formă de pistol-obiectiv şi o greutate
de 1,5 kilograme – seamănă, de fapt, cu aparatele de radar mobile
din dotarea mai multor forţe de poliţie din Europa.
Aparatul are o rază de acţiune de 20 de metri şi utilizează
tehnologia laser
pentru a detecta aburii de alcool emanaţi
de o persoană care a băut un litru de bere sau 100 de grame de
votcă ori whisky.

De menţionat că vorbim de raze laser care nu afectează retina
ochiului sau alte părţi ale corpului uman, dar care pot da un
răspuns foarte precis agentului, chiar dacă maşina spre
care este îndreptat aparatul are o viteză de 120 km/h
.
Oficialii ruşi doresc introducerea aparatului în teste cât mai
repede, astfel ca, din 2012, acesta să intre în dotarea poliţiei
ruseşti.

Există planuri pentru montarea acestui gen de Alcotest
pe majoritatea arterelor rutiere din Rusia
, mai ales în
zonele unde se înregistrează cele mai multe accidente cauzate de
alcoolul la volan. Bineînţeles, este luată în calcul şi exportarea
acestui aparat, existând semnale că mai multe ţări din Europa sunt
interesate de Alcolaser.

Prin urmare, nu peste multă vreme cei care consideră că nu au
nici o problemă să urce la volan în stare de ebrietate vor fi
prinşi cu „mâţa-n sac” mult mai uşor. Lucru care, în Rusia,
se speră că va duce la scăderea drastică a accidentelor produse de
alcoolul la volan
.