Alfa Romeo 8C Competizione apare în 2010

Publicat: 03 07. 2008, 01:00

Puţini producători işi permit luxul de a lansa un model într-un număr redus de exemplare, aşa cum a facut Alfa Romeo cu cele 500 de modele 8C Competizione. Din mai multe motive. Cel mai important ar fi faptul că la un număr redus de exemplare costurile imense aferente dezvoltării se traduc printr-un preţ foarte mare de vânzare. Şi totuşi Alfa Romeo vrea să păstreze acest exclusivism şi la viitoarea generaţie 8C Competizione.

Însă vor avea grijă să reducă semnificativ costurile prin împrumutarea platformei tehnice de la Ferrari California. Potrivit britanicilor de la Autocar, italienii de la Alfa Romeo fac eforturi serioase pentru a reuşi să colaboreze cu cei de la Ferrari în ceea ce priveşte noul 8C Competizione, lansarea acestuia fiind planificată deja pentru 2010, la doar 4 ani după prezentarea actualei generaţii.