Alfa Romeo Mi.To Spider?

Publicat: 17 02. 2009, 13:13

17.02.2009 – Noi ipoteze FOTO de la italieni

Primii au fost cei de la motorauthority.com care şi-au dat cu presupusul, acum este rândul italienilor să prefaţeze cum va arată versiunea decopertată a citadinei italiene. După cum ne putem da seama MINI Cabrio va avea un rival pe rival pe măsură, reţeta retro-modernistă funcţionând de minune la Mi.To Cabrio. De asemenea, se zvoneşte că acest model va fi o adevărată sportivă cabrio, urmând să existe şi versiunea GTA cu 230 CP.

Cu acest model, dacă va arăta aşa, se va demonstra că italienii rămân adepţii plafoanelor textile, ca şi în cazul lui Fiat 500C.

23.03.2008

Schiţele Motorauthority, cu privire la un eventual Alfa Romeo Mi.To Spider, par destul de plauzibile, mai ales că există zvonuri serioase din interiorul Alfa Romeo cu privire la o astfel de variantă, care ar urma să apară pe piaţă în primăvara lui 2009.

Cel mai probabil, maşina va fi un cabriolet cu soft top şi va dispune de patru locuri – cele din spate, însă, mai mult de formă sau pentru transportul copiilor. Nu se ştie dacă de producţia acestei versiuni se va ocupa un carosier cu tradiţie, precum Bertone sau Fioravanti (care, în trecut, au prezentat versiuni decapotabile ale lui Fiat Grande Punto, pe platforma căruia se bazează Alfa Romeo Mi.To).