Aplicaţiile de car sharing sunt vulnerabile la atacuri cibernetice

Publicat: 26 07. 2018, 15:21

O companie specializată în producerea de antiviruşi a examinat securitatea a 13 aplicaţii de car sharing, de la producători din Europa, Rusia şi SUA şi au descoperit că toate aplicaţiile conţin o serie de probleme de securitate.

Aceste probleme le-ar putea permite infractorilor să obţină controlul asupra autovehiculelor folosind identitatea unui alt utilizator.

Hackerii pot obţine accesul prin intermediul aplicaţiei, după care pot face aproape orice: să fure vehiculul, să îi provoace daune sau să îl folosească în alte scopuri rău intenţionate.

Cercetătorii Kaspersky Lab au testat 13 aplicaţii de car sharing, dezvoltate de mari producători de pe pieţe diferite, care au fost descărcate de peste 1 milion de ori. 

„Concluzia cercetării noastre este că, în starea actuală, aplicaţiile de car sharing nu sunt pregătite să respingă atacuri malware”, spune un expert din cadrul companiei.

Acesta le recomandă utilizatorilor de aplicaţii de car sharing să respecte câteva măsuri pentru a-şi proteja maşinile şi datele private de posibile atacuri cibernetice. Cea mai frecventă modalitate de protecţie este actualizarea permanentă a sistemul de operare al dispozitivului.