Aston Martin Vulcan: 811 cai-putere în cea mai frumoasă înfăţişare

Publicat: 25 02. 2015, 20:49

Acum mai bine de cinci ani, privind pentru prima dată elitistul One-77, ne-am zis că ceva mai frumos nu vom mai vedea vreodată de la Aston Martin – pentru simplul motiv că nu puteam concepe forme care să stârnească emoţii mai puternice. Acum, uitându-ne pentru prima dată la Vulcan, încă ne menţinem părerea. Vulcan nu este aici pentru a-ţi alina privirea, ci pentru a-ţi induce teamă. Şi reuşeşte. 

Conceput exclusiv pentru circuit, Vulcan se adresează celor care sunt dispuşi să plătească fără număr pentru monstrul conceput în Gaydon (nu, serios acum, chiar nu se ştie ce număr este aflişat pe eticheta de preţ) într-o serie limitată de 24 de exemplare. 

Ceea ce vor primi este fix ceea ce vezi în poze. Şi, îţi vine să crezi sau nu, ceea ce nu vezi este şi mai intimidant: un V12 aspirat, de 7,0 litri, cu 800-şi-ceva de cai-putere (Aston spune „800+ bhp”) care-şi trimite către puntea spate puterea prin intermediul unei cutii secvenţiale cu şase trepte, putere pe care puntea o manageriază eficient prin intermediul unui diferenţial cu alunecare limitată. 

După cum poţi observa şi din imagini, la interior primeşti carbon, asortat cu carbon, în timp ce monococa este din fibră de carbon. Aston spune că raportul putere/greutate al lui Vulcan este mai mare decât cel al maşinilor GTE din Campionatul Mondial de Anduranţă FIA. 

Ecuaţia fantezistă a super-sportivităţii este completată de setul de frâne ceramice Brembo cu diametru de 380 mm pe puntea faţă şi de 360 mm pe puntea spate. Jantele de 19 inci care vor încerca să acopere discurile imense vor fi încălţate cu anvelope Michelin cu „specificaţii de curse”. 

Cei care îl cumpără vor avea ocazia să participe şi la un program extins de instruire pe circuit, condus de pilotul Aston Martin Racing Darren Turner. Până să ajungă să conducă Vulcan la nivelul maxim la care Vulcan poate fi condus, aceştia vor fi „obişnuiţi”, pe rând, cu V12 Vantage S, cu One-77 şi cu Vantageul dedicat GT4.

Aston Martin Vulcan îşi va face prezenţa pentru prima dată (şi, probabil, ultima) în public la Salonul Auto de la Geneva 2015.