Austriecii de la Deus Automobiles pregătesc lansarea primului lor hypercar electric

Publicat: 18 03. 2022, 10:11
Actualizat: 18 03. 2022, 10:14

Compania austriacă Deus Automobiles a dat publicității o imagine-teaser cu primul hypercar electric pe care îl va lansa în acest an. Înființată în urmă cu aproape doi ani, startup-ul vienez va ataca un segment unde activează modele ca Lotus Evija, Rimac Nevera sau Aspark Owl.

Hypercar-ul Deus Automobiles va livra 1.360 CP

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Deus Automobiles a atras în acest proiect două nume mari din industrie: Williams Advanced Engineering și Italdesign. Hypercar-ul austriac va beneficia de o tehnologie de propulsie electrică de ultimă generație. Este vorba despre arhitectura EVX, construită de cei doi parteneri.

Deocamdată, nu au fost dezvăluite specificațiile tehnice. Ceea ce se știe este faptul că platforma poate găzdui baterii cu capacități de 104 kWh, 120 kWh și 160 kWh. Puterea generată ajunge la 1.360 CP. Ampatamentul poate fi extins de la 2.900 mm la 3.100 mm.

Nici din punct de vedere estetic nu se cunosc încă detalii. Potrivit celor mai recente informații care circulă în industrie, hypercar-ul Deus va beneficia de filosofie de design similară cu cea de pe Lotus Evija.

Imaginea publicată ne dezvăluie partea din spate, unde se observă o priză de aer de mari dimensiuni care amintește de hypercar-ul englez. De asemenea, se distinge o bandă LED în formă de semnul infinit și un difuzor proeminent în secțiunea inferioară a spoilerului posterior. Asta este cam tot ce se poate spune în acest moment.

Oficialii de la Deus Automobiles vor dezvălui în perioada următoare mai multe informații. Hypercar-ul va fi dezvăluit la Salonul Auto de la New York din aprilie. Asta înseamnă că lansarea ar putea avea loc până la sfârșitul anului curent sau cel mai târziu la începutul lui 2023.

Sursa: CarMagazine