Autostrada de Centură Bucureşti Nord. Cât va dura construcţia primelor loturi şi care este traseul

Publicat: 06 06. 2019, 14:13

CNAIR anunţă începerea proceduii de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia loturilor 1, 2 şi 3 ale Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord.

Lotul 1 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord

Lotul 1, în lungime de 17,5 km, a cărui valoare estimată este de 842.140.505 Lei, fără TVA, are ca termen limită de depunere al ofertelor data de 12 august 2019. Durata de realizare a contractului este de 34 luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 22 luni perioada de execuţie. Perioada de garanţie a lucrărilor va fi de minim 5 ani, dar poate fi majorată până la 10 ani.

Traseul Lotului 1se desfasoară pe raza judeţului Ilfov, între DJ 601A (Dragomireşti Vale – Bacu) şi DN1, în dreptul localitătii Corbeanca. De-a lungul traseului vor fi amenajate două noduri rutiere la intersecţia cu DN7 Bucureşti-Piteşti la km 9+400 şi cu DN1A Bucureşti – Ploieşti – Săcele, la km 12+130. De asemenea, în cadrul contractului vor fi construite 10 poduri şi pasaje.

Lotul 2 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord

Lotul 2, în lungime de 19 km, a cărui valoare estimată este de 879.426.071 Lei, fara TVA, are ca termen limită de depunere al ofertelor data de 13 august 2019. Durata de realizare a acestui contract este de 34 luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 22 luni perioada de execuţie. Perioada de garanţie a lucrărilor va fi de minim 5 ani, dar poate fi majorată până la 10 ani.

Traseul Lotului 2 se desfaşoară pe raza judeţului Ilfov între DN1 (în dreptul localităţii Corbeanca) şi DN2 (în dreptul localităţii Afumaţi). De-a lungul traseului vor fi amenajate două noduri rutiere şi vor fi construite 10 poduri şi pasaje.

Lotul 3 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord

Lotul 3, în lungime de 8,6 km, a cărui valoare estimată este de 466.278.289, fara TVA, are ca termen limită de depunere al ofertelor data de 14 august 2019.

Traseul Lotului 3 are o lungime de 8,6 km şi se desfăşoară pe raza judeţului Ilfov între DN2, în dreptul localităţii Afumaţi şi DN3 în zona Cernica. De-a lungul traseului va fi amenajat un nod rutier la intersecţia cu DN2 Bucureşti – Urziceni la km. 40+230. De asemenea, în cadrul contractului vor fi construite 7 pasaje.