Black Ghost: Dodge Challenger mai primește o ediție specială cu peste 800 de cai putere sub capotă

Publicat: 23 09. 2022, 07:00

Seria de modele finale Last Call dedicată legendarului Dodge Challenger a primit la mijlocul acestei săptămâni o nouă ediție specială. Este vorba despre Black Ghost, un bolid echipat cu o motorizare capabilă să dezvolte peste 800 de cai putere. Fiind vorba despre o ediție specială, modelul va fi construit într-o serie limitată de numai 300 de exemplare.

Noul model Dodge Challenger Black Ghost are la bază versiunea Hellcat Redeye Widebody și este vopsit în negru. Din punct de vedere al înfățișării exterioare, putem să remarcăm o caroserie cu aripi evazate, un spoiler față și o capotă sculptată cu două prize de aer. Pe aripile față mai putem observa niște inscripții “Challenger” în stil retro, în timp ce siglele Dodge sunt finisate în crom.

Mai departe, pe plafon putem observa o grafică specială care înfățișează pielea unui aligator. Nu în ultimul rând, aripile spate conțin mai multe accente contrastante de culoare albă, care ies foarte ușor în evidență și dau personalitate automobilului. Mașina este echipată cu un set de jante cu dimensiuni de 20 de inci.

Penultimul model din seria de adio Last Call

Din punct de vedere tehnic, ediția specială Challenger Black Ghost este echipată cu o unitate de motorizare V8 HEMI cu capacitate de 6.2 litri, capabilă să dezvolte 818 cai putere. În aceste condiții tehnice, bolidul se mândrește cu o viteză maximă ce poate ajunge până la 270 km/h. De asemenea, accleratia de la 0 la 96 km/h este posibil de realizat în numai 3.3 secunde.

Ediția specială Dodge Challenger Black Ghost este penultima din seria Last Call, serie care ne pregătește pe toți să ne luăm la revedere de la celebrele modele Challenger și Charger. Ultima ediție specială din această serie va fi prezentată de cei de la Dodge în această toamnă, în luna noiembrie.

Sursa: Motor1