BMW România vinde un număr record de MINI. Ce companie a cumpărat 135 de autovehicule

Publicat: 19 12. 2017, 12:52

Sfârşitul de an a marcat vânzarea unei flote fără precedent pentru BMW Group România şi dealerul MINI Automobile Bavaria Group: 135 de autovehicule MINI devin flota oficială a glo, cel mai nou şi mai inovator produs de încălzire a tutunului destinat fumătorilor adulţi din portofoliul British American Tobacco, liderul pieţei tutunului din România. Flota va fi compusă din 120 de modele MINI Cooper Hatch 5 uşi şi din 15 MINI Cooper D Countryman.

Acest eveniment marchează două recorduri absolute pentru BMW Group România: este cea mai mare flotă MINI din Europa de Sud-Est, cea mai mare flotă BMW Group în România şi, implicit, cea mai mare livrare punctuală către un client. Cele 135 de automobile s-au livrat pe parcursul a două săptămâni, în lunile noiembrie şi decembrie.

“Faptul că modelele MINI vor fi folosite ca un instrument promoţional, arată atractivitatea mărcii noastre. Factorul „cool” al modelor MINI este neegalat în segment. Şi este completat de o ofertă de servicii foarte puternică care include soluţii de finanţare şi service avantajoase”, a declarat Wolfgang Schulz, director general BMW Group România.