BMW Seria 7 şi Gheorghe Hagi

Publicat: 16 03. 2009, 19:00

 

Sediul Automobile Bavaria din Băneasa a fost locul de unde marele jucător şi-a ridicat maşina. Limuzina înlocuieşte modelul BMW X5 pe care îl conducea până acum Gheorghe Hagi. Preţul de pornire al navei amiral a BMW, dotată cu un V8 biturbo de 407 CP şi lansată la finalul anului trecut, este de 79.700 euro fără TVA, iar modelul condus de Hagi este dotat cu numeroase opţiuni suplimentare.

Maşina culoare Black Sapphire (metalizat) are tapiţerie din piele, volan sport încălzit îmbrăcat în piele, trapă, scaune cu ventilare activă şi funcţii multiple, funcţie TV şi sistem audio profesional, navigaţie, Head-up Display, camere la mersul cu spatele şi laterale, Dynamic Drive, precum şi numeroase alte dotări.

BMW Seria 7 este unul dintre cele mai avansate modele auto din lume, lansarea din noiembrie dezvăluind numeroase tehnologii în premieră mondială, precum roţile din spate care virează. Cea de-a cincea generaţie a BMW Seria 7 a debutat pe piaţă cu trei variante de motorizare: BMW 750i, BMW 740i şi BMW 730d şi o gamă de motoare complet nouă. Versiunile cu ampatament mărit cu 140 mm oferă confort suplimentar pentru locurile din spate la BMW 750Li şi BMW 740Li.

Din 2003, Automobile Bavaria livrează automobilele BMW conduse de Gheorghe Hagi.