Bugatti de colecţie, recuperat din apă după 70 de ani!

Publicat: 15 07. 2009, 15:27

Vorbim despre un model Bugatti Brescia, care a fost pus în circulaţie pentru prima oară la data de 11 aprilie 1925, în Nancy (Franţa). Cum a ajuns să zacă timp de 70 de ani la 50 de metri adâncime, în lacul elveţian Lago Maggiore, rămâne încă un mister – care însă va contribui din plin la preţul exorbitant la care va fi vândută epava, ca parte a unui program de caritate al fundaţiei Damiano Tamagni.

În mod interesant, după ce maşina a fost scoasă din apă, experţii au declarat că starea ei nu este aşa de rea, maşina având şanse să fie recondiţionată fără probleme mari.