Cam aşa ar arăta un Chevrolet Camaro chel dacă americanii ar fi zgârciţi

Publicat: 27 05. 2015, 11:39

A şasea generaţie Chevrolet Camaro a debutat oficial în Statele Unite ale Americii şi promite să fie un coupe american foarte bun (până la proba contrarie). În mod normal, acest gen de maşină are destul de multe jucării chiar şi în echiparea de bază, dar designerul maghiar X-Tomi s-a gândit că ar fi un exerciţiu bun dacă şi-ar imagina cum ar arăta un Camaro în haine de maşină ieftină.

Mai exact, a înlocuit spoilerele vopsite în culoarea caroseriei cu bucăţi de plastic nevopsit, iar jantele strălucitoare din aliaj au fost schimbate cu un set de jante din tablă, aşa cum primeşti la o compactă în cel mai ieftin nivel de echipare.

Din fericire, Chevrolet nu va vinde aşa ceva în mod oficial, aşa că putem răsufla liniştiţi, ştiind că goana după bani nu va afecta prea curând dotările standard disponibile pe maşini care costă peste 30.000 de dolari.