Centura Bacău avansează vizibil. Noi imagini din dronă cu primii kilometri din Autostrada Moldovei – GALERIE FOTO

Publicat: 18 07. 2019, 14:51

Varianta de Ocolire Bacău avansează vizibil, aşa cum puteţi observa din cadrele aeriene surprinse ieri pe cei 16,27 km (primii din Moldova) ai secţiunii cu profil de autostradă, parte din A7.

Fotografiile au fost publicate pe pagina de Facebook Asociaţia Pro Infrastructură.

Chiar dacă la podul de 1,21 km peste Râul Bistriţa ritmul s-a mai redus faţă de acum 3 luni constructorul (UMB) s-a concentrat pe terasamente, unde progresul este extraordinar pentru 90 de zile (multe din ele ploioase).

Din păcate, în zona Ruşi-Ciutea şi la nodul A7-DN2F nu sunt finalizate exproprierile şi relocările de utilităţi. Mai mult, deşi avansul în teren este evident, CNAIR încă nu a plătit niciun leu antreprenorului.

Lucrările la Varianta de Ocolire Bacău, un proiect de 30 de km lungime din care 16,27 km, între DN2 Sud şi DN2 Nord, reprezintă prima bucată de autostradă (A7) din Moldova.