CM 2018. David De Gea, Spania. Ce maşină surprinzătoare are portarul David De Gea

Publicat: 13 06. 2018, 17:59

David De Gea este un jucător de bază pentru Spania la Campionatul Mondial 2018, făcând parte din 11-le de vis al competiţiei. Joi începe Campionatul Mondial 2018 din Rusia, cu meciul dintre naţionala Rusiei şi Arabia Saudită, la Moscova. Pentru cei pasionaţi atât de maşini, cât şi de fotbal vă propunem o listă cu maşinile celor mai importanţi jucători care vor participa la această ediţie a Cupei Mondiale. Începem cu portarul David De Gea. 

David de Gea apără poarta lui Manchester United din 2011, timp în care a cucerit un titlu de campion, o Cupă şi un trofeu Europa League. Goalkeeper-ul de 27 de ani este produsul academiei lui Atletico Madrid, apărând poarta madrilenilor între 2009 şi 2011, unde şi-a trecut în palmares două trofee, Europa League şi Supercupa Europei. 

În garajul celui mai titrat portar de la Campionatul Mondial din Rusia se află o maşină destul de modestă, comparativ cu cariera de succes pe care o are. El a fost văzut conducând un Chevrolet Captiva, care are un preţ de aproximativ 20.000 de dolari (puţin peste 17.000 de euro).

Sursă: muzul.com

Chevrolet Captiva este un SUV dezvoltat de către centrul de proiectare General Motors din Incheon, Coreea de Sud, care are la bază platforma GM Theta. Conceptul Chevrolet S3X/T2X|S3X, de la care deriva Captiva, a fost prezentat la Paris Motor Show încă din 2004, iar modelul de producţie fiind prezentat la Geneva Motor Show în 2006, iar lansarea în producţie s-a făcut în iulie 2006. Captiva este disponibil pe pieţele din Asia, Europa, Orientul Mijlociu şi America de Sud sub numele Chevrolet Captiva. În Australia, Captiva este vândut ca Holden Captiva. În trecut erau disponibile doar două motoare pentru Captiva, unul de 2 litri în 4 cilindri cu o putere de 150 hp (112 kW), common rail turbodiesel şi un V6 de 225 hp (168 kW) V6 de 3.2 L Alloytec provenit de la Holden. 

Recent, David de Gea a mai fost văzut şi la volanul unui Mercedes-Benz Vito

Sursă: sportbible.com

Mercedes-Benz Vito este o camionetă uşoară produsă de Mercedes-Benz. Este disponibilă ca o camionetă standard pentru transportul de marfă (numită Vito), sau cu locurile de călători pe o parte şi zonă de încărcare pe altă parte (denumită V-Class sau Viano).

V-Class / Viano este un MPV de mari dimensiuni. Prima generaţie a intrat la vânzare în 1996. A doua generaţie a fost introdusă în 2004, an în care a primit noul nume Viano. În 2010, autovehiculul a primit modificări consitente la exterior şi interior. A treia generaţie a fost lansată în 2014 şi a revenit la Clasa V.

Modelul este disponibil atât în configuraţii cu tracţiune spate, cât şi 4X4, fiind livrat în trei versiuni de lungime, două ampatamente şi patru motoare pe benzină şi diesel. 

Maşina condusă de David De Gea costă între 23.000 şi 24.000 de euro.