Cu taxa auto sau fără taxă auto? Anunţul ministrului de Finanţe pentru cei care vor să îşi cumpere o maşină second-hand

Publicat: 04 10. 2018, 10:19

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, a dezminţit, miercuri seara, că noua taxă de poluare va pune o presiune fiscală celor care vor să îşi cumpere o maşină second-hand cu o normă de poluare mai mare.

„E o prezentare a unei propuneri de la Ministerul de Finanţe care să vină undeva în întâmpinarea Ministerului Mediului pe această zonă şi astfel încât românii să nu aibă o presiune fiscală pe această zonă, pe partea de maşini, poluare şi aşa mai departe. Eu zic că o să iasă o propunere frumoasă”, a precizat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, într-o emisiune la Antena 3.

Oficialul MFP a adăugat că îi va prezenta propunerea de modificare a noii taxe auto ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, pentru „a propune cea mai bună variantă, astfel încât românii să nu fie afectaţi”. „Sunt câteva variante foarte bune”, a adăugat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a menţionat că în alegerea variantei se ţine cont de ceea ce obligă modelul european. „La o adică, noi, până una alta, suntem membri ai familiei europene. Dacă legea a permis şi oamenii au adus aceste maşini în România, noi nu ne putem pune peste ei. (…) Până la final de an, eu zic că acest lucru se reglează”, a adăugat Teodorovici.